Tekken 8 – cerințe de sistem accesibile pentru PC

Autor: Cosmin Aionita | 24.11.2023
Tekken 8 – cerințe de sistem accesibile pentru PC
Foto: Bandai Namco Entertainment

Prin intermediul paginii oficiale de Steam a jocului, Bandai Namco Entertainment a dezvăluit lista de cerințe de sistem necesare pentru versiunea de PC a lui Tekken 8. Având în vedere specificațiile hardware impuse de alte jocuri contemporane bazate pe Unreal Engine 5, putem spune că aceste cerințe de sistem pentru Tekken 8 sunt în limitele bunului simț.

Cerințe de sistem minime:

  • OS: Windows 10 64-bit
  • Procesor: Intel Core i5-6600K / AMD Ryzen 5 1600
  • Memorie RAM: 8 GB
  • Video: NVIDIA GeForce GTX 1050Ti / AMD Radeon R9 380X
  • DirectX: versiunea 12
  • Conexiune la Internet de tip Broadband
  • Stocare: 100 GB disponibili
  • Sunet: placă de sunet sau cip integrat compatibile cu DirectX

Sistem recomandat:

  • OS: Windows 10 64-bit
  • Procesor: Intel Core i7-7700K / AMD Ryzen 5 2600
  • Memorie RAM: 16 GB
  • Video: NVIDIA GeForce RTX 2070 / AMD Radeon RX 5700 XT
  • DirectX: versiunea 12
  • Conexiune la Internet de tip Broadband
  • Stocare: 100 GB disponibili
  • Sunet: placă de sunet sau cip integrat compatibile cu DirectX

Conform publisher-ului, aceste configurații ar garanta un framerate stabil de peste 60fps dacă este activată opțiunea „FPS (frame rate/second): Stable over 60” din meniul de setări grafice al jocului (opțiunea este pornită în mod implicit). Totuși, tot Bandai Namco avertizează că specificațiile minime și recomandate pentru Tekken 8 ar putea fi modificate fără notificări în prealabil.

Tekken 8 va fi lansat pe 26 ianuarie 2024, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC (Steam).

Sursa: Steam

Urmărește Go4Games.ro pe Google News