The Last Guardian a fost finalizat!

Autor: Cosmin Aionita | 24.10.2016
The Last Guardian a fost finalizat!

Sony a confirmat, prin vocea lui Shuhei Yoshida, preşedintele Sony Interactive Entertainment Worldwide Studios, faptul că The Last Guardian a atins stadiul gold, jocul fiind în sfârşit finalizat şi pregătit pentru a fi multiplicat.

Dezvăluit pentru prima dată în 2009, The Last Guardian este cea mai nouă creaţie a designer-ului Fumito Ueda, care, împreună cu echipa sa din cadrul studioului Sony Japan, sunt responsabili pentru două dintre cele mai iubite jocuri din istoria PlayStation: Ico şi Shadow of The Colossus (vezi trailer-ul de mai jos).

După aproape un deceniu de dezvoltare, după numeroase amânări, după tranziţia de la PlayStation 3 către PlayStation 4, The Last Guardian va fi în sfârşit lansat la finalul acestui an.

The Last Guardian este aşteptat, în exclusivitate pentru PlayStation 4, pe 6 decembrie 2016.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News