Top 10: cele mai tari jocuri de la E3 2019 – Partea I

Autor: Cosmin Aionita | 20.06.2019
Top 10: cele mai tari jocuri de la E3 2019 - Partea I

2019 a fost, fără urmă de îndoială, un an de tranziţie pentru Electronic Entertainment Expo (E3), expoziţia din Los Angeles fiind parcă mai lipsită de fast şi entuziasm decât în cazurile ediţiilor precedente. Probabil că majoritatea jucătorilor importanţi din industrie se păstreaza pentru anul viitor, când Microsoft a confirmat deja că va lansa o nouă generaţie de console Xbox, iar Sony nu se va lăsa mai prejos.

Totuşi, şi în condiţiile în care Electronic Arts şi Sony au lipsit de la E3 2019, am avut ocazia de a urmări la lucru destule jocuri foarte aşteptate, alcătuirea acestui clasament nefiind deloc o sarcină uşoară. Trebuie menţionat însă faptul că ne-am menţinut criteriile de selecţie din anii trecuţi: se regăsesc în clasament doar titluri ce au fost prezentate prin trailere realizate cu ajutorul secvenţelor de gameplay propriu-zise sau chiar prin demonstraţii extinse, edificatoare în privinţa genului abordat şi modului în care decurge acţiunea.

Astfel, în ciuda entuziasmului creat în jurul lui Cyberpunk 2077 şi a apariţiei lui Keanu Reeves în jocul celor de la CD Projekt RED, RPG-ul first person polonez nu poate fi luat în considerare pentru un asemenea clasament. În aceeaşi situaţie se află şi unele jocuri noi, promiţătoare, care au fost prezentate însă doar prin intermediul unor trailere cinematice (cum ar fi Gods & Monsters de la Ubisoft sau noile GhostWire: Tokyo şi Deathloop de la Bethesda).

Acestea fiind spuse, iată prima parte a listei noastre dedicate celor mai bune jocuri de la E3 2019, urmând ca ocupantele locurilor fruntaşe să fie prezentate foarte curând, în cadrul celei de-a doua părţi a acestui clasament.

Top 10: cele mai tari jocuri de la E3 2019 – Partea a II-a


10. BORDERLANDS 3
(Gearbox Software/2K Games)
PlayStation 4/Xbox One/PC

Ce mai poate fi spus despre seria Borderlands şi nu s-a spus încă? Borderlands 3 continuă pe aceeaşi linie, promiţând o poveste dinamică, umorul caracteristic seriei, inamici şi boşi mai mulţi şi mai mari, un arsenal format din “miliarde de arme”, Vault Hunters noi şi nelipsitul mod cooperativ. Şi totuşi, de ce doar atât de jos în acest clasament? Pentru că istoricul recent al celor de la Gearbox Software nu este tocmai cel mai fericit, conducătorul companiei – Randy Pitchford – fiind un personaj controversat, care are tendinţa de face tot felul de declaraţii neacoperite de realitate.

Data lansării: 13 septembrie 2019


09. STAR WARS JEDI: FALLEN ORDER
(Respawn Entertainment/Electronic Arts)
PlayStation 4/Xbox One/PC

După nenumăratele anulări care au lovit jocurile single player ale acestei serii (vezi Star Wars 1313 sau proiectul lui Amy Hennig de la Visceral Games), Star Wars Jedi: Fallen Order trebuie privit cu o oarecare reţinere. Da, pe de-o parte, avem parte de o aventura single player realizată de unul dintre cei mai talentate studiouri de sub umbrela EA şi regizată de Stig Asmussen, nimeni altul decât mintea creativă din spatele lui God of War III. Şi da, vom avea în sfârşit ocazia de a controla un cavaler Jedi, înarmat cu nelipsita sabie laser, după atâţia ani de aşteptare. Pe de altă parte, rămânem sceptici din cauza celor două mari entităţi care gestionează acest proiect: Electronic Arts, publisher nu tocmai bine privit de publicul larg, şi Disney, care a dus Star Wars într-o direcţie dezamăgitoare în ultima vreme.

Data lansării: 15 noiembrie 2019


08. GEARS 5
(The Coalition/Microsoft)
Xbox One/PC

Gears of War, încă de la apariţia primului titlu al seriei, a reprezentat unul dintre “stâlpii de susţinere” a întregului brand Xbox. În condiţiile în care Gears of War 4 nu a fost primit cu căldură chiar de către toţi fanii, studioul The Coalition are de demonstrat ceva cu acest al cincilea titlu numerotat al seriei. De asemenea, echipa condusă de Rod Fergusson este dispusă să-şi asume anumite riscuri, alegând să folosească, pentru Gears 5, un personaj central feminin. Nu în ultimul rând, este oarecum ciudat faptul că, deşi aflat atât de aproape de lansare, producătorii au ales să prezinte, pe scena de la E3 2019, doar un trailer cinematic. Din fericire, ulterior, am primit şi gameplay, precum şi informaţii despre noul mod de joc cooperativ Escape.

Data lansării: 10 septembrie 2019


07. WOLFENSTEIN: YOUNGBLOOD
(MachineGames/Arkane Studios/Bethesda)
PlayStation 4/Xbox One/PC

Wolfenstein II: The New Colossus a fost unul dintre cele mai “sărite de pe fix” shootere din 2017, iar noul Wolfenstein: Youngblood promite să nu se lase mai prejos. De această dată, le vom întruchipa pe fetele lui B.J. Blazkowicz, plecate să-şi caute tatăl, dispărut într-un Paris al anilor ’80 controlat de forţele naziste. Ca noutate, acţiunea furibundă caracteristică seriei va putea fi abordată acum şi în cooperativ, întreaga campanie fiind concepută pentru a putea fi jucată şi în acest mod. În plus, mai avem foarte puţin de aşteptat până când vom pune mâna pe Youngblood, jocul urmând să-şi facă apariţia chiar luna viitoare.

Data lansării: 26 iulie 2019


06. DYING LIGHT 2
(Techland)
PlayStation 4/Xbox One/PC

Dying Light a fost unul dintre cele mai promiţătoare titluri ale generaţiei de console ce stă să se încheie, combinaţia dintre perspectiva first person, lumea de joc open world post-apocaliptică, elementele de parkour şi nelipsiţii zombies ridicându-l foarte mult în preferinţele publicului. Iar Dying Light 2 promite să îmbunătăţească toate elementele primului joc, pornind cu aspectele evidente, cum ar fi prezentarea grafică, şi ajungând până la poveste, elementele de RPG şi modul în care deciziile luate de jucători vor influenţa atât deznodământul naraţiunii, cât şi alterarea mediului de joc.

Perioada lansării: primăvara 2020


Vă aşteptăm pe Go4games pentru cea de-a doua parte a topului nostru, în care vom scoate în evidenţă cele mai bune cinci jocuri de la E3 2019.

Top 10: cele mai tari jocuri de la E3 2019 – Partea a II-a

Urmărește Go4Games.ro pe Google News