Top 20 – cele mai aşteptate jocuri din 2017 (partea a 4-a)

Autor: Cosmin Aionita | 17.01.2017
Top 20 - cele mai aşteptate jocuri din 2017 (partea a 4-a)

După trei episoade deja scurse (partea 1, partea a 2-a şi partea a 3-a), iată-ne ajunşi la ultima parte a topului nostru dedicat celor mai aşteptate jocuri ale anului 2017.

Aşadar, am ajuns la momentul în care vom afla care sunt cei mai probabili „premianţi” ai următoarelor 12 luni. Nu uitaţi, am nominalizat doar jocuri deja anunţate în mod oficial, ale căror lansări au fost confirmate pentru anul 2017.


05. HORIZON: ZERO DAWN
(Guerilla Games/Sony Interactive Entertainment)
PlayStation 4

Guerilla Games şi-a făcut un nume cu seria Killzone însă parcă niciodată nu s-a încumetat să produca un proiect atât de complex precum Horizon: Zero Dawn. Vom avea de-a face cu un action RPG plasat într-un mediu de joc open world, povestea urmând să îmbine elementele SF cu cele preistorice, civilizaţia umană, aşa cum o ştim astăzi, încetând să existe undeva în viitorul îndepărtat. Puţinii oameni rămaşi sunt organizaţi în triburi primitive, având de înfruntat o faună de creaturi robotizate, despre ale căror origini nu se ştiu prea multe.

Data lansării: 1 martie 2017


04. UNCHARTED: THE LOST LEGACY
(Naughty Dog/Sony Interactive Entertainment)
PlayStation 4

Dacă am fi făcut un clasament numerotat al celor mai bune jocuri din 2016, Uncharted 4: A Thief’s End s-ar fi plasat probabil pe primul loc. Argumentele pentru o asemenea alegere sunt simple: o campanie single player extinsă, care, pe lângă unele inovaţii de gameplay, a reuşit să concluzioneze într-un mod mai mult decât satisfăcător povestea lui Nathan Drake, precum şi un multiplayer fun. Asta nu înseamnă însă că seria Uncharted s-a încheiat, dovada în acest sens fiind The Lost Legacy, un nou titlu single player în care în rolurile principale se vor regăsi Chloe Frazer (admirată de fani încă din Uncharted 2) şi Nadine Ross (Uncharted 4), aflate în propria aventura în India, în cautarea unui artifact mistic.

Perioada estimată pentru lansare: 2017


03. MASS EFFECT: ANDROMEDA
(BioWare/Electronic Arts)
PlayStation 4/Xbox One/PC

Cu suişuri şi coborâşuri, trilogia Mass Effect este în continuare considerată una dintre nestematele din coroana precedentei generaţii de console, seria atingând stadiul de cult în rândurile fanilor înrăiţi. Astfel, este lesne de înţeles de ce noul Mass Effect: Andromeda este atât de aşteptat: jocul va folosi formula RPG/action finisată de BioWare de-a lungul anilor, va fi bazat pe o tehnologie modernă (motorul grafic Frostbite), şi va împinge povestea către o nouă galaxie şi o distribuţie de personaje nouă.

Data lansării: 23 martie 2017


02. SOUTH PARK: THE FRACTURED BUT WHOLE
(Ubisoft/South Park Studios)
PlayStation 4/Xbox One/PC

Dacă aruncaţi un ochi pe precentele topuri de pe acest site, în cele mai recente veţi găsi de fiecare dată numele acestui joc: South Park: The Fractured But Whole. De ce? Pentru că titlul anterior – The Stick of Truth – a fost unul dintre cele mai amuzante jocuri pe care am avut ocazia să le încercăm în ultimii ani, continuarea promiţând să ţina din nou steagul sus la capitolul umor. Şi nu ne îndoim de aceast lucru, având în vedere că, în The Fractured But Whole, Cartman & co. se vor juca de-a super-eroii, de scenariu şi dialoguri ocupându-se din nou duoul format din Trey Parker şi Matt Stone, creatorii serialului original.

Perioada estimată pentru lansare: prima jumătate a anului 2017


01. RED DEAD REDEMPTION 2
(Rockstar Games)
PlayStation 4/Xbox One

Am ajuns şi la finalul topului nostru, câştigatorul neputând fi decât unul singur: Red Dead Redemption 2, cel mai recent proiect al renumitului studio Rockstar Games (seria Grand Theft Auto vă zice ceva?). Bazându-se pe succesul imens înregistrat de primul joc al seriei, conform celor de la Rockstar, Red Dead Redemption 2 promite să spună o poveste de viaţă din nemiloasa inimă a Americii, lumea de joc vastă atmosferică urmând să stea şi la baza unei noi experienţe multiplayer online. Aşadar, fie că vom avea de-a face de un prequel al poveştii lui John Marston, fie că vom avea parte de un storyline proaspăt, cu personaje noi, abia aşteptăm să ne întoarcem în Vestul Sălbatic!

Perioada estimată pentru lansare: toamna anului 2017


Acestea sunt, în opinia redacţiei Go4games, cele mai aşteptate jocuri video ale anului 2017. Nu uitaţi să ne împărtăsiţi şi opiniile voastre despre ce alte titluri programate pentru acest an ar merita să se regăsească în acest clasament.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News