Twitch, victima unui atac informatic de proporții. Cât câștigă lunar marile vedete

Autor: Adrian Popa | 07.10.2021
Twitch, victima unui atac informatic de proporții. Cât câștigă lunar marile vedete
Foto: Profimedia Images

Serviciul de streaming de jocuri video Twitch a fost victima unui atac informatic de proporții. Hackerii susțin că au obținut tot codul sursă al serviciului, dar și o serie de informații confidențiale, precum sumele care le sunt plătite unor vedete populare de platformă.

Compania, deținută de Amazon, a confirmat faptul că atacul a avut loc. Din informațiile publicate de hackeri am aflat și că Amazon Game Studios pregătește sau pregătea un competitor pentru serviciul de distribuție de jocuri Steam, numit Vapor.

Până acum atacatorii au publicat 126 GB de date. Ei susțin că aceasta a fost prima parte. Urmează, astfel, cel puțin încă una.

În primul pachet nu au fost incluse parole, adrese sau e-mailuri, potrivit The Verge. Twitch a anunțat că analizează incidentul pentru a vedea clar ce s-a întâmplat și ce date au fost accesate. Utilizatorii sunt sfătuiți să își schimbe parolele de la conturi și să activeze autentificarea în doi pași.

Ce sume le plătește Twitch celor mai populari streameri

Din datele publicate de hackeri am aflat și sumele pe care le primesc de la Twitch unii dintre cei mai populari streameri. Canadianul Félix „xQcOW” Lengyel a primit 8,4 milioane de dolari din 2019 și până astăzi. Acesta a încasat 750.000 de dolari doar luna trecută.

Un alt canadian, de origine română, Octavian „nl_kripp” Moroșan, a primit 43.077 de dolari luna trecută. El are peste 1,4 milioane de abonați pe platformă și este un jucător cunoscut de „Hearthstone”.

Controversata „Amouranth” (pe numele real Kaitlyn Michelle Siragusa) a încasat, în septembrie 2021, aproape 93.000 de dolari, iar „shroud” (Michael Grzesiek) a primit 96.300 de dolari.

Atacul informatic va fi consemnat ca unul dintre cele mai mari din istorie. În fiecare moment pe Twitch sunt 2,5 milioane de oameni care urmăresc conținut.

Compania a fost cumpărată de Amazon în 2014 cu aproape 1 miliard de dolari.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO: Reacția „perfectă” a tatălui unei tinere care era live pe Twitch

Urmărește Go4Games.ro pe Google News