Un studiu arată de ce oamenii ar trebui să joace Tetris după o traumă

Autor: Adrian Popa | 25.10.2021
Un studiu arată de ce oamenii ar trebui să joace Tetris după o traumă
Foto: Shutterstock

O echipă de cercetători din Suedia și Marea Britanie a descoperit că Tetris, unul dintre cele mai populare jocuri video din toate timpurile, previne efectele psihologice ale traumelor.

În cadrul cercetării, persoanele care au jucat timp de 20 de minute Tetris au avut cu 62% mai puține gânduri intruzive decât grupul de control, în prima săptămână după un accident rutier.

Emily Holmes, profesor de psihologie la Institutul Karolinska din Suedia și liderul echipei de cercetători, a declarat că folosirea jocului după un accident poate interfera cu mecanismul de consolidare a amintirilor, adică transformarea amintirilor de scurtă durată în unele mai permanente. Sunt disponibile dovezi că există o fereastră, după producerea unei traume, în care o amintire dureroasă poate fi eliminată sau evitată.

Holmes susține că descoperirile echipei ei nu se aplică, probabil, doar în cazul Tetris. Ea crede că același efect îl pot avea orice activități vizuale care stimulează centrele senzoriale ale creierului.

Pentru studiu, au fost analizați 71 de pacienți care au ajuns la urgențe în Oxford, Anglia, la mai puțin de șase ore după un accident rutier.

Tetris, un joc disponibil în multe versiuni și forme

Tetris original a fost creat de inginerul software rus Alexey Pajitnov în 1984 pentru computerul Electronika 60. Ulterior, jocul a ajuns pe foarte multe platforme.

Recent a fost lansat un joc de societate Tetris, iar Mercedes-Benz a inclus o versiune pe modelul său de mașină integral electrică EQS. Pachetul care îl include nu este, însă gratuit, ci costă 89 de euro.

Totodată, o nouă versiune a jocului, numită Tetris Beat, a fost dezvoltată de studioul românesc Amber.

Sursa: NPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *