Urmăriţi al doilea episod State of Play: dezvăluiri de jocuri noi pentru PS4 în direct

Autor: Cosmin Aionita | 10.05.2019
Urmăriţi al doilea episod State of Play: dezvăluiri de jocuri noi pentru PS4 în direct

În ciuda faptului că a confirmat că lucrează la următoarea generaţie de console PlayStation, Sony va absenta de la ediţia E3 din acest an. În schimb, au fost promise alte metode de a comunica cu fanii, una dintre acestea fiind State of Play, un show transmis în direct de către Sony, prin intermediul căruia compania urmează să facă anunţuri importante legate de viitoarele jocuri pentru PlayStation 4 şi, de ce nu, viitorul platformelor PlayStation de aici înainte.

Cel de-al doilea episod State of Play urmează să fie transmis pe 10 mai 2019, cu începere de la 1:00 dimineaţa (ora României) şi va putea fi urmărit chiar aici, un pic mai jos. Deşi acest nou episod nu va fi foarte lung, Sony promite noi detalii despre remake-ul jocului MediEvil, precum şi dezvăluirea unui joc complet nou, alături de update-uri referitoare la alte titluri pentru PlayStation 4.

Precedenta ediţie State of Play a fost transmisă pe 25 martie, iar lista completă a anunţurilor făcute atunci poate fi consultată aici.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News