VIDEO: Suicide Squad: Kill The Justice League va primi gratuit episoade și personaje noi, inclusiv Joker

Autor: Cosmin Aionita | 24.01.2024
VIDEO: Suicide Squad: Kill The Justice League va primi gratuit episoade și personaje noi, inclusiv Joker
Foto: WB Games

WB Games și studio Rocksteady au publicat un nou episod al unei noi serii de clipuri video dedicate jocului Suicide Squad: Kill the Justice League. Acest prim capitol, intitulat „Suicide Squad Insider Episode 3 Introducing Elseworlds” se oprește asupra mai multor aspecte ale jocului, precum bonusurile pe care le poți primi jucând solo sau cu prietenii, sau conținutul post lansare gratuit pentru toți posesorii jocului, precum episoadele suplimentare sau personaje jucabile noi, primul dintre acestea urmând să fie o versiune alternativă a popularului Joker.

În Kill The Justice League, unitatea Task Force X (cunoscută și drept Suicide Squad), formată din Harley Quinn, Deadshot, Captain Boomerang și King Shark, este însărcinată de către Amanda Waller cu o misiune aparent imposibilă: eliminarea super eroilor din Justice League. Acțiunea va avea loc în orașul Metropolis, prezentat sub forma unui mediu de joc open-world, pe fondul unei invazii extraterestre.

Jocul a fost concepută pentru a fi abordat fie multiplayer co-op cu până la patru jucători, fie single player, utilizatorul urmând să aibă posibilitatea de a comuta între cei patru eroi jucabili după cum dorește, fiecare cu propriile abilități și seturi de mișcări speciale.

Suicide Squad: Kill the Justice League va fi lansat pe 2 februarie 2024, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC. Cerințele de sistem pentru versiunea de PC pot fi consultate aici.

Sursa: Suicide Squad: Kill the Justice League YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News