Watch Dogs 2 – detalii despre Season Pass

Autor: Cosmin Aionita | 04.11.2016
Watch Dogs 2 - detalii despre Season Pass

A devenit o obişnuinţă ca publisherii să anunţe conţinut suplimentar si Season Pass-uri chiar înainte de publicarea jocurilor propriu-zise, iar Ubisoft şi al lor Watch Dogs 2 nu face excepţie de la această regulă.

Astfel, după lansare, Watch Dogs 2 urmează să primească propriul Season Pass, acesta urmând să adauge trei pachete consistente de conţinut suplimentar, alături de obişnuitele bundle-urile de skin-uri, costume sau decal-uri.

Mai exact, cele trei DLC-uri principale vor fi T-Bone Content Bundle (ce va oferi costumul şi camion-ul lui T-Bone, o nouă clasă elite de inamici şi o nouă dificultate pentru modul multiplayer co-op, aşteptat pe 13 decembrie), Human Conditions (trei noi poveşti însumând câteva ore de gameplay nou, misiuni elite pentru modul co-op şi un nou tip de inamic: anti-hacker; aşteptat în primăvara lui 2017) şi No Compromise (un nou mod de joc co-op DedSec vs. Prime_Eight alături de o poveste nouă în care Marcus va avea de înfruntat mafia rusească; aşteptat în primăvara lui 2017).

Acestea vor fi însoţite de Psychedelic Pack (costum, skin-uri pentru arme şi dronă, decal-uri pentru maşini, toate disponibile chiar în momentul lansării jocului) şi Root Access Bundle (costum, decal pentru dronă, două maşini noi şi misiunea Zodiac Killer, disponibile în această iarnă).

Season Pass-ul pentru Watch Dogs 2 va fi inclus în versiunea Gold Edition a jocului sau va putea fi achiziţionat separat, la un preţ echivalent cu 39,99 $ / 29,99 £.

Watch Dogs 2 va fi lansat pe 15 noiembrie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4 şi Xbox One. Ediţia pentru PC îşi va face apariţia pe 29 noiembrie.

Watch Dogs 2

Urmărește Go4Games.ro pe Google News