Paris Major 2023 va fi ultimul turneu important de CS:GO. Valve forțează trecerea la Counter-Strike 2

Autor: Cosmin Aionita | 27.03.2023
Paris Major 2023 va fi ultimul turneu important de CS:GO. Valve forțează trecerea la Counter-Strike 2
Foto: Shutterstock

Cei de la Valve sunt determinați să facă cât mai repede tranziția dintre actualul CS:GO și viitorul Counter-Strike 2. Astfel, compania a anunțat că Paris Major 2023 va ultimul turneu major în cadrul căruia se va juca vechea versiune de Counter-Strike.

Turneele din categoria Majors sunt evenimente ce au loc în regim anual, de obicei, în diferite orașe de pe mapamond, cu premii consistente in bani. Precedentul astfel de turneu, Rio Major 2022, a avut un fond de premiere de nu mai puțin de 1,25 milioane de dolari, iar viitorul Paris Major 2023 va beneficia de un prize pool similar.

Turneele Majors și-au păstrat popularitatea de-a lungul timpului: sunt organizate începând din 2013 și, în continuare, sunt găzduite de arene importante, cu toate biletele vândute din timp, fiind difuzate și sub forma de transmisii video în toată lumea, în mai multe limbi.

Ultimul turneu Major in care se va juca Counter-Strike: Global Offensive

Cu Counter-Strike 2 abia anunțat și programat pentru lansare în vara acestui an, Valve nu își mai dorește să amâne foarte mult tranziția către această nouă etapă a popularului joc, confirmând că turneul Paris Major din 2023 va fi ultimul în care se va juca CS:GO. Următorul turneu Major, ce va avea loc în martie 2024, va fi bazat pe Counter-Strike 2.

În intervalul de un an rămas până atunci, Valve va avea timp să testeze cum se cuvine Counter-Strike 2, să optimizeze noile sale caracteristici (precum fumul dinamic, eliminarea tick rate-ului clasic sau modernizarea hărților) și să pregătească jocul pentru mediul competitiv. În prezent, Counter-Strike 2 se află într-o fază preliminară de testare, la care au acces doar jucătorii veterani atent selecționați de Valve, jocul urmând să fie lansat în vara acestui an, sub forma unui upgrade gratuit pentru CS:GO.

Turneul Paris Major 2023, ultimul în care va fi folosit Counter-Strike: Global Offensive, se va desfășura în Accor Arena, în perioada 8 – 21 mai.

Sursa: PC Gamer

Urmărește Go4Games.ro pe Google News