Care este numele oficial al noului film Resident Evil

Autor: Cosmin Aionita | 24.03.2021
Care este numele oficial al noului film Resident Evil

Într-un panel susținut alături de IGN la SXSW, Johannes Roberts, regizorul din spatele noului film Resident Evil, a dezvăluit numele oficial al acestei noi adaptări cinematografice: “Resident Evil: Welcome to Raccoon City”.

Conform regizorului, această denumire a fost adoptată pentru a evidenția cât mai bine ceea ce își dorește filmul să prezinte: evenimentele ce au stat la originea seriei Resident Evil, personaje importante precum Claire și Chris Redfield, Jill Valentine sau Leon S. Kennedy urmând să se regăsească în mijlocul acțiunii. După spusele lui Roberts, echipa producătoare s-a inspirat atât din jocurile video din serie, precum și din alte filme, precum The Fog al lui John Carpenter.

Astfel, în timp ce adaptările regizate de Paul W. Anderson o aveau în prim plan pe Alice (Milla Jovovich), noul film Resident Evil își dorește să reproducă mult mai fidel evenimentele din primele două jocuri ale seriei.

Urmează și două seriale Resident Evil

Pe lângă regie, Johannes Roberts este responsabil și pentru scenariul filmului Resident Evil: Welcome to Raccoon City, iar Robert Kulzer, implicat și în mai vechile adaptări cinematografice ale seriei Resident Evil, joacă rolul de producător.

În distribuția filmului, vom regăsi actorii Kaya Scodelario (în rolul lui Claire Redfield), Robbie Amell (drept Chris Redfield), Hannah John-Kamen (Jill Valentine), Avan Jogia (Leon S. Kennedy), Tom Hopper (Albert Wesker), Chad Rook (Richard Aiken) și Neal McDonough (William Birkin).

Realizat în colaborare cu Constantin Film și Sony Pictures Entertainment, Resident Evil: Welcome to Raccoon City ar trebui să aibă premiera în cinematografele din Statele Unite ale Americii pe 3 septembrie 2021. Pe lângă această nouă adaptare, Capcom colaborează și cu Netflix pentru un serial live action Resident Evil, precum și pentru Resident Evil: Infinite Darkness, un nou serial animat.

Sursa: Variety

Urmărește Go4Games.ro pe Google News