VIDEO: Primul trailer pentru remake-ul Dead Space. Precomenzile, disponibile acum

Autor: Cosmin Aionita | 05.10.2022
VIDEO: Primul trailer pentru remake-ul Dead Space. Precomenzile, disponibile acum
Foto: Electronic Arts

Electronic Arts, alături de Motive Studios, a dezvăluit primul trailer cu secvențe de gameplay din remake-ul Dead Space, alături de câteva imagini și detalii suplimentare despre acest joc.

Întreaga experiență din Dead Space a fost refăcută de la zero de studioul Motive cu ajutorul motorului grafic Frostbite, promițând o poveste, personaje și gameplay îmbunătățite. Producătorii promit că în remake vor fi incluse și secvențe planificate pentru titlul original, însă eliminate înainte de lansarea acestuia. De asemenea, acest remake nu va include microtranzacții.

Noul Dead Space urmează firul narativ al jocului inițial, acțiunea urmând să se desfășoare pe nava spațială UGS Ishimura, al cărui echipaj a fost infectat de un parazit extraterestru. Unul dintre puținii rămași în viață, inginerul Isaac Clarke trebuie să supraviețuiască acestui coșmar, în încercarea de a-și găsi iubita, Nicole Brennan, la rândul său prizonieră pe nava infectată. În calea sa vor sta din nou creaturile necromorph, ce pot fi doborâte doar prin secționarea membrelor acestora.

Dead Space remake
Foto: Electronic Arts

Fără timpi de încărcare

Spre deosebire de titlul original, în acest remake Isaac Clarke va avea și replici vorbite, fiind interpretat de Gunner Wright, același actor care a dat viață personajului în mai vechile Dead Space 2 și Dead Space 3.

De asemenea, în comparație cu jocul inițial, în remake-ul Dead Space, întreaga nava UGS Ishimura va putea fi parcursă fără niciun fel de ecran de încărcare sau schimbare a unghiului camerei ce redă acțiunea. Toate încăperile-cheie din original, rutele și obstacolele cunoscute vor fi la locul lor, iar jucătorii vor beneficia de o interfață nouă pentru afișarea și navigarea hărții, precum și un localizator îmbunătățit.

Remake-ul Dead Space va fi lansat pe 27 ianuarie 2023, în versiuni pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S și PC. Precomenzile sunt disponibile acum, la prețurile de 59,99€ pentru ediția Standard și 69,99€ pentru cea Digital Deluxe (include cinci item-uri cosmetice exclusive) pe Steam sau 389,90 lei (ediția Standard) și 424,90 lei (Digital Deluxe) pe PlayStation Store.

Dead Space remake
Foto: Electronic Arts

Sursa: Dead Space YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News