Secret Neighbor, joc dezvoltat de studioul românesc Amber pe baza celebrei francize Hello Neighbor, este disponibil acum pe platforma Roblox

Autor: Cosmin Aionita | 18.07.2023
Secret Neighbor, joc dezvoltat de studioul românesc Amber pe baza celebrei francize Hello Neighbor, este disponibil acum pe platforma Roblox
Foto: Amber

Studioul românesc Amber continuă colaborarea de succes cu Roblox, una din cele mai populare platforme de gaming din lume, prin lansarea unui nou joc multiplayer captivant pentru toți fanii titlurilor horror și nu numai. Secret Neighbor, un spin-off al popularei francize Hello Neighbor, dezvoltat de Amber alături de Hologryph și publisher-ul tinyBuild, este disponibil pe Roblox.

Povestea jocului se învârte în jurul a șase copii ce explorează cele mai înfricoșătoare locuri din orașul Raven Brooks pe timp de noapte și care trebuie să scape din subsolul înspăimântător al vecinului lor, Mr. Peterson. Jocul oferă o experiență multiplayer completă și gratuită pentru toți jucătorii atât pe PC, cât și pe telefoanele mobile, iar o versiune pentru consolele Xbox va fi disponibilă în curând.

În spatele noului joc se află echipa Roblox a Amber, dedicată pentru a se concentra pe proiectele uneia dintre cele mai puternice platforme de gaming din lume, cu peste 65 de milioane de utilizatori zilnici raportați în 2023. Specialiștii de la studioul Amber Mexic au acoperit întregul proces de dezvoltare a jocului, de la programare la design și artă pentru a crea Secret Neighbor.

În Secret Neighbor, până la șase jucători pornesc într-o aventură multiplayer captivantă, în care explorează una dintre cele cinci hărți înșelătoare, iar pentru a evada, aceștia trebuie să facă rost de chei și să se folosească de abilitățile speciale ale fiecărui personaj pentru a obține victoria. Unul dintre jucători este desemnat întâmplător drept maleficul Mr. Peterson, ce poate fi deghizat în vecin, măcelar sau clovn.

Secret Neighbor Roblox
Foto: Amber

Totuși, jocul nu se rezumă doar la povestea principală. Modul Brawl oferă o colecție de provocări multiplayer gratuite pentru toată echipa. Jucătorii trebuie să rămână ultimii în picioare în bătălii cu bulgări de zăpadă sau să participe la o vânătoare de obiecte. Jucătorii îl pot deghiza pe Mr. Peterson în copil sau chiar într-un scaun.

Odată ce acțiunea se încheie, jucătorii pot socializa, interacționa și organiza sesiuni în diferitele moduri accesibile din hub-ul Secret Neighbor. Fanii Hello Neighbor pot descoperi easter eggs și referințe la celelalte titluri ale francizei. Hub-ul este, de asemenea, mediul perfect pentru cosmeticele exclusive Hello Neighbor, pe care jucătorii le pot folosi în întreg universul Roblox.

Secret Neighbor Roblox
Foto: Amber

Sursa: Amber

Urmărește Go4Games.ro pe Google News