Jucătorul de la Real Madrid care este mai stresat când joacă CS:GO decât fotbal pe Bernabeu

Autor: Adrian Popa | 23.02.2021
Jucătorul de la Real Madrid care este mai stresat când joacă CS:GO decât fotbal pe Bernabeu
Foto: Shutterstock

Un jucător de la Real Madrid a declarat că este mai stresat atunci când joacă Counter-Strike: Global Offensive (CS:GO) decât atunci când se află pe Santiago Bernabeu în fața a zeci de mii de fani.

Starul brazilian Casemiro are canal pe Twitch, în care transmite live sesiunile lui de gaming. Jocurile pe care le preferă sunt CS:GO și FIFA.

„Simt mai multă presiune când oamenii mă urmăresc jucând live jocuri video decât atunci când joc fotbal”, a declarat mijlocașul de la Real Madrid.

Citește și: Real Madrid, criticată după ce a fost „umilită” de o echipă care nu e în FIFA 21

Jucătorul a spus că relația lui cu fanii s-a îmbunătățit după ce și-a deschis contul pe Twitch. „Comunicarea cu fanii s-a îmbunătățit semnificativ. Oamenii sunt mai aproape de tine”, a explicat el.

Când joacă FIFA, fotbalistul alege versiunea lui virtuală. Asta și deoarece preferă să stea în poziția de mijlocaș defensiv, cea pe care o are în viața reală la Real Madrid. „Ce sunt în viața reală sunt de asemenea și în jocurile video”, a explicat el.

Cu numele real Carlos Henrique Casimiro, sportivul de 28 de ani a ajuns la Real în 2013.

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

Sursa: Marca

CITEȘTE ȘI:

Jucătorii de CS:GO vor putea câștiga în curând Bitcoin pe servere dedicate

Suntem doar personaje într-un joc video extraterestru, aşa cum susţine Elon Musk?

 

Urmărește Go4Games.ro pe Google News