La 10 ani de la debut, GTA 5 este încă un succes comercial masiv

Autor: Adrian Popa | 05.07.2023
La 10 ani de la debut, GTA 5 este încă un succes comercial masiv
Foto: Steam

GTA 5 este în continuare o mină de aur pentru creatorii săi, la 10 ani de la debutul pe piață. Jocul, care a fost lansat pe 17 septembrie 2013, continuă să fie vândut în milioane de copii în fiecare lună, potrivit Statista.

Până în mai 2023, s-au vândut peste 180 de milioane de copii ale jocului dezvoltat de Rockstar North și publicat de Rockstar Games.

Sursa: Statista

În ianuarie 2015, titlul depășea nivelul de 40 de milioane de copii vândute, iar pragul de 100 de milioane a fost depășit în noiembrie 2018.

Povestea care a captivat milioane de gameri

În acest joc, acțiunea se desfășoară în statul fictiv San Andreas, inspirat de California. În orașul Los Santos, inspirat de Los Angeles, trăiesc cei trei protagoniști. Franklin Clinton este un tânăr afro-american care face parte dintr-o bandă stradală. Michael De Santa este un fost spărgător de bănci care dorește să retrăiască zilele sale de glorie. Trevor Philips este un dealer de droguri și traficant de arme care are dificultăți în a-și controla furia. Viețile celor trei se intersectează și încep să scape de sub control.

„Atunci când un șmecheraș de cartier, un fost hoț de bănci și un psihopat înfricoșător se regăsesc într-o încurcătură de proporții alături de cele mai înspăimântătoare și tulburătoare elemente ale crimei organizate subterane, ale guvernului Statelor Unite și industriei de divertisment, aceștia trebuie să se implice într-o serie de jafuri periculoase pentru a supraviețui într-un oraș necruțător unde nu pot avea încredere în nimeni, cu atât mai puțin unul în celălalt”, este descrierea de pe platforma Steam a ceea ce urmează.

Ce urmează după GTA 5

Un leaker susține că GTA 6 este acum într-un stadiu avansat de dezvoltare și că jocul va ajunge pe piață cândva în sezonul de sărbători din 2024.

Însă o întârziere nu este exclusă. Se pare că leak-ul din 2022, când mai multe secvențe de gameplay au apărut pe internet, a afectat moralul echipei.

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

Urmărește Go4Games.ro pe Google News