ROG Tessen, o soluție pentru a vă transforma telefonul în consolă de jocuri

Autor: Cosmin Aionita | 16.01.2024
ROG Tessen, o soluție pentru a vă transforma telefonul în consolă de jocuri
Foto: ASUS ROG

Odată cu avansul tehnologic permis de noile generații de telefoane mobile, precum și migrarea tuturor dispozitivelor avansate de acest tip către portul USB Type-C, smartphone-urile au devenit și mai populare ca platforme de gaming, inclusiv pentru titluri AAA, care în trecut se regăseau doar pe console sau PC. Astfel, a apărut necesitatea unor modalități mai precise de control pentru jocurile mobile, o astfel de soluție fiind controllerul mobil ROG Tessen.

Prezentat la CES 2024, acest controller dispune de balamaua inovatoare ROG Foldable Hinge, care reduce dimensiunea gadget-ului atunci când acesta este pliat, permițându-i să se strecoare cu ușurință într-o geantă sau într-un buzunar, pentru o portabilitate fără efort. Plăcuțele de suport din cauciuc de grosime variabilă și un conector USB Type-C extins asigură compatibilitatea cu telefoanele Android, chiar și fără a fi nevoie să scoateți telefonul din carcasă.

ROG Tessen
Foto: ASUS ROG

Tessen dispune, de asemenea, de două padele spate suplimentare programabile, care permit jucătorilor să execute cu ușurință comenzi complicate în joc. În plus, gamerii se pot juca în timp ce își încarcă simultan telefoanele, datorită unui port „passthrough” de 18 wați. Estetica premium și ergonomică își propun să reproducă în mod eficient senzația de a juca pe un controller de consolă. Joystick-urile ALPS de 18 mm oferă un control precis, iar butoanele A, B, X și Y și D-pad-ul dispun de comutatoare mecanice exclusive.

Reconfigurarea butoanelor și personalizarea ROG Button, precum și setările Aura Lighting pot fi configurate cu ușurință în aplicația Armoury Crate. Atunci când e ținut în mână, lumina RGB se reflectă în palme, pentru o experiență de gaming cât mai personalizată.

ROG Tessen
Foto: ASUS ROG

Sursa: ASUS Republic of Gamers

Urmărește Go4Games.ro pe Google News