Un dezvoltator de jocuri și-a prezentat rezultatele financiare într-o melodie

Autor: Adrian Popa | 19.11.2020
Un dezvoltator de jocuri și-a prezentat rezultatele financiare într-o melodie
Foto: captură din video

O companie cunoscută din China și-a prezentat rezultatele financiare din cel de-al treilea trimestru al anului într-un mod inedit: o melodie hip-hop.

Platforma de streaming și partajare video Bilibili a lansat, pe lângă documentele care includ informațiile financiare detaliate, cântecul, care prezintă cele mai importate cifre.

Compania chineză dezvoltă și jocuri video mobile. Totodată, Bilibili operează un serviciu de streaming live similar cu Twitch.

Startup-ul a avut un trimestru foarte bun. Veniturile nete au crescut cu 74% în perioada iulie – septembrie 2020, comparativ cu aceeași prioadă din 2019, la 490 de milioane de dolari. Bilibili nu este încă o entitate profitabilă.

Firma a raportat că în luna august numărul mediu al utilizatorilor activi a depășit pragul de 200 de milioane. Din melodie, care are aproximativ două minute, mai aflăm că un utilizator a petrecut, în fiecare zi, în medie, 81 de minute pe platformă. Această cifră pare exagerată și nu ar fi prima dată când o companie chineză „cosmetizează” astfel de informații.

Printre jocurile dezvoltate de Bilibili se numără versiunea chinezească a Fate/Grand Order, Girls’ Frontline sau Azur Lane.

Sursa: CNBC

CITEȘTE ȘI:

STUDIU: Jocurile video pot fi bune pentru sănătatea mintală, dar cu o condiție

Lista unora dintre cele mai controversate personaje din jocurile video

Ce poți cumpăra din supermarketul care are ca temă jocul video GTA San Andreas

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

Urmărește Go4Games.ro pe Google News