Nu doar telefoanele: Consolele portabile, precum Steam Deck, vor avea baterii detașabile în UE

Autor: Adrian Popa | 18.07.2023
Nu doar telefoanele: Consolele portabile, precum Steam Deck, vor avea baterii detașabile în UE
Foto: Profimedia Images

Consolele video portabile, precum Nintendo Switch sau Steam Deck, vor trebui să aibă baterii detașabile în Uniunea Europeană (UE) începând cu anul 2027.

Măsura face parte din noua legislație propusă de Consiliul Uniunii Europene și aprobată de Parlamentul European, care își propune să reducă în viitor cantitatea de deșeuri electronice (e-waste) produse la nivelul UE.

Bateriile de pe dispozitivele comercializate în UE după 1 ianuarie 2027 vor trebui să fie ușor de înlocuit de utilizatori și să fie reciclabile.

Deși consolele video portabile nu sunt menționate în mod specific, un reprezentant al UE a confirmat pentru publicația Overkill că și acestea sunt acoperite de noile reguli.

Bateriile trebuie să poată fi înlocuite cu unelte disponibile în comerț, fără a fi necesară folosirea de unelte specializate. În cazul în care astfel de dispozitive sunt necesare, acestea trebuie oferite gratuit împreună cu produsul.

Citește și: Consolă Nintendo Switch, folosită de FBI pentru găsirea unei adolescente dispărute

Bateriile contribuie semnificativ la poluarea mediului, iar în aceste componente se găsesc multe resurse valoroase care pot fi reutilizate.

„Trebuie să fim capabili să refolosim acele materiale brute critice în loc să ne bazăm pe țări terțe pentru livrări”, a declarat Teresa Ribera, ministrul spaniol pentru tranziția ecologică.

Anul trecut, Comisia Europeană a decis că toate dispozitivele electronice vândute în UE trebuie să folosească portul USB-C începând cu toamna anului 2024. Apple a confirmat că va trece la noul standard pe viitoarele modele iPhone.

„Evident, va trebui să ne conformăm. Nu avem de ales”, a declarat Greg Joswiak, vicepreședinte senior responsabil cu marketingul la nivel mondial.

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

Urmărește Go4Games.ro pe Google News