Paperboy este o bicicleta electrică inspirată de un joc video din anii ’80

Autor: Adrian Popa | 12.05.2021
Paperboy este o bicicleta electrică inspirată de un joc video din anii '80

O firmă a lansat, pe platforma de crowdfunding Indiegogo, bicicleta electrică Paperboy, inspirată de un joc video din anii ’80.

Vehiculul poartă numele jocului cu același nume dezvoltat de companiile Atari și Midway. În acesta, un băiat livrează ziare „The Daily Sun” folosindu-se de o bicicletă. Eroul trebuie să își facă treaba fără a sparge ferestre și având grijă să evite obstacolele de pe drum.

Bicicleta este dezvoltată de Elite Systems/Elite EV.

Elite Systems este firma care a lansat, în 1986, în Marea Britanie o versiune a jocului Paperboy pentru computerul ZX Spectrum, numit „Speccy” de fani. Anul următor, dezvoltatorul a finalizat o versiune pentru sistemele Commodore.

Astăzi, Elite Systems și-a dezvoltat propria divizie EV. „Bicicleta este principala mea modalitate de deplasare”, a declarat Steve Wilcox, cofondator al Elite. El merge săptămânal aproximativ 130 de km cu bicicleta.

Citește și: În plin război cu Apple, Epic lansează carcase de iPhone și AirPods

În pandemie, Wilcox l-a cunoscut pe designerul și constructorul de biciclete Dave Neale. Așa a apărut Elite EV.

Paperboy are un motor electric cu putere de 250 W în Marea Britanie. Versiunea pentru SUA are motor de 500 W. Bateria (36 V/10.4 Ah) oferă o autonomie de până la 80 de km, cu motorul de 250 W, la o încărcare completă. Schimbătorul de viteze este un model Shimano Tourney, iar discurile de frână sunt Tektro 160.

Bicicleta are o greutate de 18 kg, iar cadrul din aluminiu a fost gândit pentru persoane cu înălțimi cuprinse între 1,6 și 1,9 metri.

Nu în ultimul rând, Paperboy are un ecran LCD pe care sunt afișate diverse informații despre starea bicicletei și oferă un port USB pentru încărcarea de electronice de la bateria bicicletei. Vehiculul poate fi precomandat la prețul de 1.000 de dolari.

Sursa: Indiegogo

Citește și: Noul birou de gaming de la SecretLab ascunde cablurile folosind magneți

Urmărește Go4Games.ro pe Google News