Un puști american de 13 ani este prima ființă umană care a terminat jocul Tetris

Autor: Cosmin Aionita | 05.01.2024
Un puști american de 13 ani este prima ființă umană care a terminat jocul Tetris
Foto: Blue Scuti YouTube

Willis Gibson, un puști de 13 ani din statul american Oklahoma, este prima persoană care a reușit să “termine” jocul Tetris, lansat acum mai bine de 30 de ani. Este vorba despre varianta dedicată consolelor Nintendo Entertainment System (NES) a celebrului joc, “terminarea” acestuia fiind echivalentă cu atingerea scorului de 999999, moment în care jocul pur și simplu “îngheață”.

Încercarea lui Gibson, cunoscut online sub porecla Blue Scuti, a durat aproximativ 40 de minute, fiind înregistrată complet pe canalul acestuia de YouTube. Puștiul a reușit performanța de a atinge scorul de 999999, blocând astfel complet titlul lansat de Nintendo în 1989 (la rândul său o adaptare licențiată după jocul omonim lansat de Alexey Pajitnov în 1985).

Blue Scuti a dedicat această “victorie” tatălui său Adam, decedat cu o lună în urmă. Conform celor de la 404 Media, Gibson era unul dintre cei mai competitivi jucători de Tetris din Statele Unite, începând sa joace acest titlu la nivel înalt cu doi ani în urmă. Acesta juca pe un televizor CRT, antrenându-se aproximativ 20 de ore pe săptămână, conform New York Times.

Performanța lui Willis Gibson nu a mai fost reușită niciodată de o ființă umană, singurele încercări încununate de succes de până acum de a “termina” Tetris fiind atribuite unor boți bazați pe inteligență artificială.

Acest lucru n-a mai fost reușit de niciun om până acum. Este o realizare pe care toți o credeam imposibilă până acum aproximativ doi ani.

– Vince Clemente, președintele Classic Tetris World Championship, într-o declarație pentru New York Times

Sursa: The Guardian, Blue Scuti YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News