Când se lansează Mass Effect Legendary Edition, remastarizarea trilogiei inițiale a seriei Mass Effect

Autor: Cosmin Aionita | 03.02.2021
Când se lansează Mass Effect Legendary Edition, remastarizarea trilogiei inițiale a seriei Mass Effect
Foto: Electronic Arts

Electronic Arts și studioul BioWare au oferit detalii suplimentare despre Mass Effect Legendary Edition, dezvăluind și când se lansează remasterizarea trilogiei inițiale din seria Mass Effect. Așadar, Mass Effect Legendary Edition va fi disponibil începând cu 14 mai 2021, în versiuni pentru PC (Steam și Origin), PlayStation 4 și Xbox One. Mai mult, edițiile pentru PlayStation 4 și Xbox One vor putea fi jucate și pe PlayStation 5, respectiv Xbox Series X|S, cu îmbunătățiri specifice pentru aceste console noi.

Mass Effect Legendary Edition va include tot conținutul single player din primele trei jocuri ale seriei Mass Effect, alături de cele peste 40 de pachete DLC lansate pentru aceste titluri, precum quest-uri, arme sau armuri noi.

Îmbunătățiri grafice semnificative

Fiind vorba despre versiuni remasterizate, prioritatea celor de la BioWare a fost retușarea grafică a celor trei jocuri incluse în această colecție: zeci de mii de texturi ale personajelor sau mediilor înconjurătoare au fost remasterizate, folosindu-se atât tehnici de upscaling bazate pe inteligență artificială, cât și îmbunătățiri realizate manual.

Shaderii și efectele speciale au fost, de asemenea, îmbunătățite, iar iluminarea și umbrele dinamice au primit un update binevenit. Au fost adăugate lumini volumetrice, precum și efecte avansate de depth of field pentru a conferi celor trei jocuri un aspect modernizat. Nu în ultimul rând, secvențele cinematice prerenderizate au fost refăcute, fiind incluse efecte vizuale noi.

Când se lansează Mass Effect Legendary Edition

Primul Mass Effect a primit o atenție deosebită

O atenție deosebită a fost acordată primului titlu Mass Effect, care a primit îmbunătățiri evidente și în ceea ce privește mediile de joc, precum Eden Prime, Ilos sau Feros, acestea fiind retușate cu iluminare nouă și multe detalii adăugate. De asemenea, interfața primului joc din serie a fost actualizată, pentru a-l aduce mai aproape de Mass Effect 2 și 3.

Toate cele trei titluri incluse în Mass Effect Legendary Edition vor putea fi pornite prin intermediul unui singur launcher și vor beneficia de un sistem unificat de creare a eroului principal, cu opțiuni extinse de personalizare a unor trăsături precum părul, machiajul și nuanțele pielii. De asemenea, aspectul predefinit al versiunii feminine a comandantului Shepard din Mass Effect 3 va deveni opțiunea implicită și pentru primele două jocuri ale seriei.

Când se lansează Mass Effect Legendary Edition

60fps pe noile console

Versiunea pentru PC a Mass Effect Legendary Edition va beneficia și de câteva îmbunătățiri specifice platformei: framerate deblocat, compatibilitate cu DirectX 11, suport pentru monitoarele 21:9 ultra widescreen și pentru controllere. În schimb, edițiile pentru console vor oferi rezoluție 4K și un framerate de 60fps pe modelele PlayStation 4 Pro, PlayStation 5, Xbox One X și Xbox Series X. Toate variantele jocului vor oferi suport pentru HDR (High Dynamic Range).

Când se lansează, pe 14 mai 2021, Mass Effect Legendary Edition va fi disponibil în versiuni pentru PC (prin intermediul Steam și Origin), PlayStation 4 (jucabilă și pe PlayStation 5) și Xbox One (jucabilă și pe Xbox Series X|S).

Când se lansează Mass Effect Legendary Edition

Sursa: Electronic Arts

Urmărește Go4Games.ro pe Google News