Dark Souls III: Ashes of Ariandel – Multiplayer Trailer

Autor: Cosmin Aionita | 14.10.2016
Dark Souls III: Ashes of Ariandel - Multiplayer Trailer

Bandai Namco Entertainment şi studioul From Software au lansat un nou trailer pentru Dark Souls III: Ashes of Ariandel, dedicat componentei multiplayer din acest prim pachet de conţinut suplimentar pentru RPG-ul Dark Souls III. Spre exemplu, Ashes of Ariandel va include o nouă arena dedicată confruntărilor de tip Player vs. Player.

În Ashes of Ariandel, jucătorii vor fi nevoiţi sa exploreze tărâmul îngheţat Ariandel şi să învingă forţele malefice care l-au corupt. Pe lângă noul mediu de joc, DLC-ul va include noi arme, seturi de armuri şi magii pe care jucătorii le vor putea folosi în luptă, precum şi noi opţiuni aduse modului multiplayer competitiv din joc.

Dark Souls III: Ashes of Ariandel va fi disponibil în format digital pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (Steam) începând cu 25 octombrie 2016, la un preţ recomandat echivalent cu 14,99€. Alternativ, jucătorii de Dark Souls III pot opta pentru Season Pass-ul acestui joc (24,99€), acesta urmând să includă, pe lângă Ashes of Ariandel, şi un al doilea pachet suplimentar, a cărui lansare este programată pentru prima parte a anului viitor.

Dark Souls 3 Ashes of Ariandel

Urmărește Go4Games.ro pe Google News