Dark Souls III – saga se va încheia cu DLC-ul The Ringed City

Autor: Cosmin Aionita | 25.01.2017
Dark Souls III - saga se va încheia cu DLC-ul The Ringed City

Bandai Namco Entertainment a dezvăluit cel de-al doilea şi, în acelaşi timp, cel din urmă pachet de conţinut suplimentar pentru Dark Souls III (cel mai bine vândut joc din istoria publisher-ului). Este vorba despre Dark Souls III: The Ringed City, o nouă aventură ce le va încredinţa jucătorilor sarcina de a-l urmări pe Slave Knight Gael, literalmente până la sfârşitul lumii, acesta aflându-se în căutarea sufletului întunecat (Dark Soul) al umanităţii.

La sfârşitul epocii de foc, în timp ce întreaga lume se destramă din cauza unor schimbări radicale în geografia lumii, un aventurier singuratic va coborî în adâncurile Pământului pentru a descifra secretele trecutului. Astfel, pe drumul lor spre Ringed City, jucătorii vor întâlni noi bestii, noi inamici, noi armuri, noi arme şi noi formule magice. La finalul aventurii, toţi curajoşii vor fi nevoiţi să dea piept cu cele mai mari orori din istoria seriei.

Dark Souls III: The Ringed City va fi disponibil în format digital, începând cu 28 martie 2017, la un preţ echivalent cu 14,99€, pentru PlayStation 4, pe Xbox One şi PC (Steam). Season Pass-ul pentru Dark Souls III, care include atât The Ringed City, cât şi precedentul DLC Ashes of Ariandel, poate fi achiziţionat la un preţ echivalent cu 24,99€.

În plus, Bandai Namco Entertainment a anunţat şi Dark Souls III: The Fire Fades Edition (Game of the Year Edition), ce va fi lansat pe 21 aprilie 2017 pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC (Steam). Această ediţie specială va include, pe lângă jocul de bază Dark Souls III, şi ambele DLC-uri: Ashes of Ariandel şi The Ringed City.

Dark Souls 3

Dark Souls 3 The Ringed CityDark Souls 3 The Ringed City

Dark Souls 3 The Ringed CityDark Souls 3 The Ringed City

Dark Souls 3 The Ringed CityDark Souls 3 The Ringed City

Dark Souls 3 The Ringed CityDark Souls 3 The Ringed City

Urmărește Go4Games.ro pe Google News