După ce a reușit să lanseze primele două părți ale remake-ului Final Fantasy VII pe toate platformele posibile, Square Enix în sfârșit a anunțat și ultimul capitol acestei trilogii, intitulat Final Fantasy VII Revelation. Acesta urmează să fie lansat în primăvara lui 2027, simultan pe PlayStation 5, Xbox Series X|S, Nintendo Switch 2 și PC (prin Steam, Epic Games Store și Microsoft Store).
Povestea continuă, iar Cloud Strife și loialii săi tovarăși se confruntă cu o lume care se află în pragul anihilării. Îndurerați de pierderea unui aliat drag și cu dușmanul lor Sephiroth apropiindu-se de statutul de zeu, grupul se îndreaptă spre ceruri la bordul dirijabilului Highwind, într-o cursă contra cronometru pentru a opri Meteor, magia distructivă supremă, dar și distrugerea totală a planetei. Conform descrierii oficiale, Final Fantasy VII Revelation va oferi finalul de neuitat al unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din istoria jocurilor video și punctul culminant al celor 30 de ani de poveste Final Fantasy VII.
După cum se poate observa și din trailere, grupul de eroi pornește într-o călătorie printr-o lume fără limite. Întreaga planetă poate fi explorată liber cu ajutorul emblematicului dirijabil Highwind, iar jucătorii se vor putea parașuta oriunde, trecând fără probleme de la aer la sol. Cu Meteorul coborând și arme uriașe care dezlănțuie teroarea, conflictele de pe planetă sunt numeroase, iar grupul va trebui să se împartă între acestea și să încerce să le rezolve.
Va rămâne la latitudinea jucătorilor pe doresc să meargă, pe cine să ajute și în ce ordine, în timp ce planeta însăși luptă pentru supraviețuire. Luptele vor putea fi personalizate comutând între acțiunea în timp real și modul tactic, în sistemul de luptă hibrid al seriei, acum extins și perfecționat cu noi personaje jucabile și abilități noi.
Alături de trailerul de debut, o prezentare extinsă a gameplay-ului le oferă fanilor o privire aprofundată asupra noilor locații și personaje jucabile, plus implementarea sistemului FITS.
Producătorii promit tărâmuri reimaginate cu detalii uimitoare, precum arhipelagul Mideel, scăldat de soare, națiunea războinică Wutai și pustietățile înghețate ale Continentului Nordic. Prin intermediul noului sistem FITS, personajele vor putea fi echipate cu ținute unice, capabile să le confere seturi de mișcări complet noi, evocând clase caracteristice seriei Final Fantasy, precum Black Mage sau Warrior.
Final Fantasy VII Revelation urmează să fie lansat în primăvara anului 2027, simultan pe următoarele platforme: PlayStation 5, Xbox Series X|S, Nintendo Switch 2 și PC (prin Steam, Epic Games Store și Microsoft Store).
Sursa: VG Chartz