Final Fantasy XVI a atins stadiul Gold, dezvoltarea fiind finalizată. Când va fi lansat jocul

Autor: Cosmin Aionita | 03.04.2023
Final Fantasy XVI a atins stadiul Gold, dezvoltarea fiind finalizată. Când va fi lansat jocul
Foto: Square Enix

Printr-o postare publicată pe canalul oficial de Twitter al jocului, Square Enix a confirmat că Final Fantasy XVI a atins stadiul Gold. În limbaj de specialitate, un joc atinge stadiul Gold atunci când dezvoltarea sa a fost complet finalizată, discul „Gold Master” fiind trimis către fabrici pentru a fi multiplicat. Astfel, avem garanția că, odată declarat Gold, Final Fantasy XVI nu va mai întârzia, urmând să fie lansat la data promisă: 22 iunie 2023.

Mai mult, având în vedere perioada de timp rămasă până la acest termen, producătorii beneficiază de timp suplimentar pentru a finisa și mai mult jocul și pentru a-i corecta problemele în vederea unui eventual update Day 1.

După cum ne-au obișnuit jocurile seriei, și Final Fantasy XVI va oferi o poveste complet nouă, susținută de o distribuție de personaje noi. De această dată, în rolul principal îl vom întâlni pe Clive Rosfield, pe care îl puteți admira în acțiune atât în trailer-ul de mai jos. De asemenea, spre deosebire de jocul anterior din serie, FF16 nu va beneficia de un mediu de joc open world, dar, conform producătorilor, nu va fi o experiență liniară.

Nu în ultimul rând, Naoki Yoshida, producer-ul jocului Final Fantasy XVI, a mărturisit că gamerii se pot aștepta la zeci de ore de gameplay din partea acestui titlu.

Final Fantasy XVI urmează să fie lansat pe 22 iunie 2023, în exclusivitate pentru PlayStation 5.

Sursa: Final Fantasy XVI Twitter

Urmărește Go4Games.ro pe Google News