Battlefield 2042 se va concentra pe experiența multiplayer. Când va fi lansat jocul

Autor: Cosmin Aionita | 10.06.2021
Battlefield 2042 se va concentra pe experiența multiplayer. Când va fi lansat jocul
Foto: Electronic Arts

Electronic Arts și studioul DICE au dezvăluit Battlefield 2042, următorul joc al seriei de first person shootere ce pun accentul pe confruntările multiplayer. După ce recentele titluri ale seriei s-au concentrat pe primele două războaie mondiale, Battlefield 2042 propune o viziune asupra confruntărilor militare din viitorul apropiat, dintre eternii rivali: Statele Unite ale Americii și Rusia. Totuși, lumea se va afla într-o veritabilă criză, cauză de lipsa de hrană, de energie și de apă potabilă, ce va duce la dispariția a numeroase națiuni și apariția a milioane de refugiați, expatriați ce vor alege să lupte alături de una dintre taberele implicate în acest conflict.

În Battlefield 2042, jucătorii vor putea alege să intre în pielea așa-zișilor Specialists, un nou tip de soldați jucabili ce va debuta în acest titlu al seriei. Inspirați de clasele tradiționale din Battlefield, acești Specialists vor beneficia de propriile abilități unice: Specialist Trait și Speciality, iar loadout-urile lor vor putea fi personalizate în detaliu. Astfel, jucătorii vor avea acces la o selecție variată de arme, echipamente și vehicule pe care le vor putea folosi în bătălie.

Un joc dedicat în exclusivitate experienței multiplayer

Descris drept “cel mai mare și ambițios joc al seriei”, Battlefield 2042 se va concentra în exclusivitate pe modurile de joc multiplayer, precum deja apreciatele Conquest sau Breakthrough, cu cele mai întinse hărți de până acum și posibilitatea de a acomoda nu mai puțin de 128 de jucători (doar pe PC și consolele de nouă generație). Nu vor lipsi nici efectele meteorologice dinamice, ce vor duce la apariția unor dezastre naturale capabile să altereze configurațiile hărților, precum tornade gigantice sau furtuni de nisip.

Va fi adăugat și Hazard Zone, un mod de joc bazat pe echipe, nou pentru seria Battlefield, despre care producătorii promit că va oferi o experiență complet diferită față de Conquest sau Breakthrough.

De asemenea, Battlefield 2042 va beneficia de încă un mod inedit de joc, o experiență dezvoltată de studioul DICE LA, descrisă drept “o scrisoare de dragoste” pentru veteranii seriei Battlefield. Mai multe detalii despre acest mod de joc vor fi dezvăluite la EA Play Live 2021, pe 22 iulie 2021. Nu în ultimul rând, în timp ce în cadrul acestui articol puteți viziona trailer-ul de debut al jocului Battlefield 2042, primele secvențe de gameplay propriu-zis vor fi dezvăluite pe 13 iunie 2021.

Astfel, pentru Battlefield 2042, s-a renunțat la includerea unei companii single player sau a unui mod de joc multiplayer de tip Battle Royale.

Battlefield 2042
Foto: Electronic Arts

Precomenzile sunt disponibile la prețuri piperate

Precomenzile pentru Battlefield 2042 sunt disponibile acum, la următoarele prețuri: 58,99€ pentru ediția Standard a jocului, 89,99€ pentru Gold Edition și 109,99€ pentru Ultimate Edition  (pentru PC, prin Steam), respectiv 339,90 lei pentru PlayStation 4, 389,90 lei pentru ediția Standard de PlayStation 5, 479,90 lei pentru ediția Gold de PS5 și 589,90 lei pentru Ultimate Edition de PS5 (prin PlayStation Store).

Abonații EA Play vor avea acces la o versiune trial de 10 ore începând cu 15 octombrie 2021. De asemenea, atât abonații EA Play, cât și toți jucătorii care plasează o precomandă, vor primi acces la sesiunea de testare Open Beta.

Battlefield 2042 va fi lansat pe 22 octombrie 2021, în versiuni pentru PlayStation 5, PlayStation 4, Xbox Series X|S, Xbox One și PC. Doar edițiile pentru PS5, Xbox Series X|S și PC vor beneficia de hărțile extinse și posibilitatea de a acomoda 128 de jucători. Variantele pentru PlayStation 4 și Xbox One vor include hărți de dimensiuni reduse și un maximum de 64 de jucători.

Battlefield 2042
Foto: Electronic Arts

Sursa: Street Insider

Urmărește Go4Games.ro pe Google News