Destiny 2 – trailer final înainte de lansare

Autor: Cosmin Aionita | 23.08.2017
Destiny 2 - trailer final înainte de lansare

Chiar dacă mai sunt două săptămâni până la apariţia jocului, Activision şi Bungie au ales fereastra oferită de Gamescom 2017 pentru a lansa trailerul final pentru Destiny 2, pe care îl puteţi urmări în continuare.

Destiny 2 va pune un accent important pe poveste: ultimul bastion al omenirii de pe Pământ a căzut în urma asaltului nemilosului Ghaul şi armatei sale The Red Legion. Puţinii gardieni rămaşi trebuie să se regrupeze, să se organizeze şi să lupte împreună împotriva noii ameninţări. Cei de la Bungie promit o poveste extinsă, cu personaje memorabile, secvenţe cinematice şi noi locaţii din galaxie pe care vom avea ocazia să le vizităm. Nu vor lipsi nici componentele multiplayer cooperativ şi competitiv.

Destiny 2 va fi lansat pe 6 septembrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4 şi Xbox One. Ediţia pentru PC, o premieră pentru serie, va fi disponibilă pe 24 octombrie 2017, prin intermediul serviciului Battle.net al celor de la Blizzard Entertainment.

Destiny 2

Urmărește Go4Games.ro pe Google News