Metro Exodus revine pe Steam!

Autor: Cosmin Aionita | 10.02.2020
Metro Exodus revine pe Steam!

Deep Silver şi 4A Games au anunţat, prin intermediul conturilor de social media oficiale, revenirea jocului Metro Exodus pe Steam. Istoria acestui titlu legată de platformele de distribuţie digitală pe PC nu a fost tocmai cea mai fericită, Metro Exodus fiind disponibil pentru precomenzi, iniţial, prin intermediul Steam.

Apoi, Deep Silver a încheiat un parteneriat cu Epic Games, mutând Metro Exodus, în exclusivitate, pe Epic Games Store. Inclusiv ediţiile fizice pentru PC ale jocului au venit însoţite de coduri de activare pentru Epic Games Store. Precomenzile realizate prin intermediul Steam au fost onorate, însă jocul nu a mai putut fi achiziţionat prin intermediul platformei celor de la Valve. Totuşi, în cursul acestei săptămâni, se va fi scurs un an de la apariţia iniţială a jocului, iar perioada de exclusivitate se va încheia.

Astfel, începând cu 15 februarie 2020, Metro Exodus va fi din nou disponibil şi prin intermediul Steam. Tot printr-o postare pe Twitter, Deep Silver şi 4A Games au declarat că, în acest moment, nu există niciun plan de a aduce Metro Exodus şi pe vreun alt serviciu, cum ar fi GOG (Good Old Games).

Metro Exodus este disponibil pentru PC prin intermediul Epic Games Store, fiind, de asemenea, inclus în serviciul Xbox Game Pass. De pe 15 februarie, jocul va putea fi achiziţionat şi prin intermediul Steam. Metro Exodus este disponibil şi în ediţii pentru consolele PlayStation 4 şi Xbox One.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News