Ni se pregăteşte un nou joc al seriei Crysis?

Autor: Cosmin Aionita | 14.04.2020
Ni se pregăteşte un nou joc al seriei Crysis?

În ultima vreme, se pare că studioul Crytek se ţine de glume, sau cel puţin aşa ne-ar fi dus cu gândul update-ul pe care compania germană le-a adus site-ului oficial Crysis la începutul lunii. Având însă în vedere faptul că acestea au avut loc pe 1 aprilie, lumea le-a luat drept o păcăleală nevinovată.

Iată totuşi că “gluma se îngroaşă”, Crytek continuând cu mesajele criptice referitoare la un eventual proiect nou în cadrul seriei Crysis. De această dată, contul de Twitter oficial al seriei Crysis, inactiv de ani buni, a revenit “la viaţă”, publicând următorul mesaj:

Ne este greu de crezut că avem de-a face în continuare cu o glumă a celor de la Crytek, cel mai probabil fiind vorba despre un iminent anunţ referitor la viitorul seriei Crysis: ni se pregăteşte oare un Crysis 4? Sau poate o versiune remasterizată a primului joc din serie, lansat cu aproape 13 ani în urmă?

Cel mai recent joc al seriei – Crysis 3 – şi-a făcut apariţia în 2013, fiind disponibil pe PC şi consolele PlayStation 3 şi Xbox 360.

Urmărește Go4Games.ro pe Google News