Resident Evil 6 anunţat oficial! (UPDATE)

| 20.01.2012
Resident Evil 6 anunţat oficial! (UPDATE)

Update: De la anunţul iniţial al jocului, Capcom a mai făcut publice câteva detalii despre Resident Evil 6. Astfel, atât Chris Redfield, cât şi Leon S. Kennedy vor avea alături câte un partener (precum era Sheva Alomar în Resident Evil 5), întreaga poveste putând fi abordată în mod cooperativ. Dacă lângă Redfield va lupta un camarad de arme din Bio-terrorism Security Assessment Alliance (BSAA), un nou personaj îl va acompania pe Leon – Helena Harper, o agentă a guvernului american.

Povestea din Resident Evil 6 va avea loc la fix zece ani după evenimentele din Raccoon City, acţiunea fiind plasată astfel înainte de întâmplările din Resident Evil 5 (astfel, nu este eliminată posibilitatea de a-l întâlni şi pe Albert Wesker), campaniile lui Chris Redfield şi Leon S. Kennedy urmând să se desfăşoare simultan.

În orăşelul Tall Oaks (unde, cel mai probabil, va avea loc aventura echipei Leon şi Helena), jucătorii vor avea de înfruntat peste 70.000 de zombie, producătorii confirmând prezenţa în joc a tuturor virusurilor prezente în vechile titluri ale seriei: T-virus, G-virus şi Las Plagas. Vor exista şi noi monştri (precum un zombie cu ochi de arahnidă, capabil să se regenereze), dar şi apariţii a unor vechi cunoştinţe (tyrant, nemesis, el gigante etc.).

Mai mult, conform paginii oficiale a jocului de pe Xbox.com (modificată între timp), Resident Evil 6 va oferi posibilitatea de a juca cooperativ în splitscreen (2 jucători), precum şi online (până la 6 jucători). De asemenea, jocul va conţine şi moduri multiplayer competitive pentru până la 8 jucători. Nu în ultimul rând, Capcom a confirmat apariţia unei versiuni demo a jocului, undeva înainte de lansarea oficială, planificată pentru 20 noiembrie 2012.

În galeria ataşată articolului am adăugat şi primele imagini şi artwork-uri oficiale din Resident Evil 6.


Capcom a anunţat oficial cel de-al şaselea joc al seriei principale Resident Evil. După ce Resident Evil 4 (2005) şi Resident Evil 5 (2009) au abandonat ideea populaţiei transformate în zombie de către virusul-T, preferând în schimb conspiraţiile mondiale cu parazitul Las Plagas, Resident Evil 6 se doreşte o reîntoarcere la origini, hoardele de zombie revenind în prim plan.

De această dată, acţiunea se va desfăşura pe cel puţin două planuri, la zece ani de la evenimentele din Raccoon City (Resident Evil 2). Preşedintele Statelor Unite ale Americii doreşte să facă publice toate detaliile legate de virusul-T, planurile Casei Albe fiind stopate de un nou atac biologic, care-l transformă chiar şi pe liderul american într-un mort umblător. Evident, Leon S. Kennedy, agent secret şi prieten apropiat al preşedintelui, este nevoit din nou să se implice în rezolvarea acestei noi crize.

În paralel, oraşe mari din Asia cad victimă atacurilor biologico-teroriste, Chris Redfield (eroul Resident Evil 1 şi 5) face parte din echipele care intervin în forţă în China. După cum se poate observa în trailerul de debut, se pare că părţile abordate alături de Leon S. Kennedy se vor concentra pe latura horror a genului, în timp ce nivelurile lui Chris Redfield par orientate către acţiune.

Mai mult, din trailer putem observa un al treilea personaj principal, care lucrează împreună cu un personaj feminin blond, a cărui voce aduce aminte de Ashley, fiica preşedintelui american pe care Leon a fost nevoit să o salveze în Resident Evil 4. Este posibil ca aceştia doi să lucreze împreuna în Resident Evil 6, într-o eventuală campanie cooperativă. De altfel, Capcom a confirmat deja că noul episod al seriei va beneficia şi de un mod de joc cooperativ, fără a oferi însă detalii suplimentare legate de acesta.

Conform declaraţiilor producătorilor, Resident Evil 6 se afla deja în lucru de peste doi ani de zile, urmând să fie lansat pe 20 noiembrie 2012, pentru Xbox 360 şi PlayStation 3. Capcom a confirmat de asemenea şi o viitoare ediţie de PC a lui Resident Evil 6, care-şi va face apariţia undeva după lansarea versiunilor pentru console.