S1mple, dezamăgit de dezvoltatorii CS:GO. Ce îl deranjează pe marele campion

Autor: Adrian Popa | 11.08.2022
S1mple, dezamăgit de dezvoltatorii CS:GO. Ce îl deranjează pe marele campion
Foto: Wikipedia

Oleksandr „s1mple” Kostyliev, unul dintre cei mai cunoscuți jucători profesioniști de Counter-Strike: Global Offensive (CS:GO), este supărat pe dezvoltatorii jocului care l-a făcut faimos.

El este dezamăgit de situația în care se află CS:GO și a vorbit atât din perspectiva unui profesionist, cât și a unui jucător ocazional. S1mple a spus că dacă Valve i-ar da câteva milioane de dolari ar îmbunătăți popularul joc de tip first-person shooter.

„Doar dați-mi câteva milioane și vă voi face jocul mai bun, nu doar din perspectiva unui profesionist, dar și pentru jucătorii care intră rar și doresc să aibă o experiență plăcută”, a scris el pe Twitter.

Potrivit lui Kostyliev, dezvoltatorii CS:GO nu au reușit să remedieze nici măcar un bug care afectează luminozitatea din joc.

Citește și > Dota 2 și The International mai așteaptă: Competițiile de eSports de Excel devin mainstream

Valve lansează rar actualizări importante pentru acest titlu. Jucătorii au cerut în repetate rânduri noi hărți și înlocuirea unora.

De exemplu, în august „HObbit” de la echipa Cloud 9 a cerut înlocuirea Mirage cu Cobblestone. S1mple nu a fost de acord cu această propunere: „Oamenii care cred că Mirage ar trebui eliminată nu știu nimic despre CS”.

Chiar și în aceste condiții, CS:GO se menține în topul celor mai importante cinci jocuri video din eSports în 2022.

S1mple, de origine ucraineană, este unul dintre cei mai buni jucători din istoria CS:GO. El face parte, din 2016, din echipa Natus Vincere (NAVI).

Mai jos puteți vedea un montaj cu cele mai bune momente din acest an ale jucătorului:

Sursa: Dot Esports

Urmărește Go4Games.ro pe Google News