Sniper Ghost Warrior Contracts 2 – cerințe de sistem și noi secvențe de gameplay

Autor: Cosmin Aionita | 13.05.2021
Sniper Ghost Warrior Contracts 2 – cerințe de sistem și noi secvențe de gameplay
Foto: CI Games

Prin intermediul paginii de Steam a jocului, CI Games a dezvăluit lista de cerințe de sistem pentru Sniper Ghost Warrior Contracts 2. De asemenea, studioul polonez a publicat și un nou trailer pentru joc, dezvăluind astfel secvențe de gameplay și detalii suplimentare despre acest first person shooter bazat pe folosirea puștilor cu lunetă.

După cum puteți vedea în continuare, aceste cerințe de sistem pentru Sniper Ghost Warrior Contracts 2 nu sunt tocmai exagerate, însă veți avea nevoie de un sistem de gaming cât de cât adus la zi pentru a putea urca nivelul detaliilor grafice.

Cerințe minime:

  • OS: Windows 8.1 / 10 (64-bit)
  • Procesor: Intel Core i5 7600 / AMD Ryzen 5 1600
  • Memorie RAM: 8 GB
  • Video: NVIDIA GeForce GTX 970 / AMD Radeon RX 580
  • DirectX: versiunea 11
  • Stocare: 20 GB disponibili

Sistem recomandat:

  • OS: Windows 8.1 / 10 (64-bit)
  • Procesor: Intel Core i7 7700 / AMD Ryzen 7 1700
  • Memorie RAM: 16 GB
  • Video: NVIDIA GeForce GTX 1070 sau AMD Radeon 5600 XT
  • DirectX: versiunea 11
  • Stocare: 20 GB disponibili

Versiunea pentru PlayStation 5 a fost amânată

Din păcate, cu doar câteva săptămâni rămase până la apariția pe piață, cei de la CI Games au fost nevoiți să amâne ediția pentru PlayStation 5 a jocului Sniper Ghost Warrior Contracts 2 din cauza unor dificultăți tehnice de ultimă oră. Versiunile pentru celelalte platforme vor fi lansate însă toate la timp.

Sniper Ghost Warrior Contracts 2 va fi disponibil începand cu 4 iunie 2021, în ediții pentru PlayStation 4, Xbox One, Xbox Series X|S și PC.

Sursa: Steam, CI Games YouTube

Urmărește Go4Games.ro pe Google News