Titanfall 2 – despre povestea campaniei single player

Autor: Cosmin Aionita | 17.10.2016
Titanfall 2 - despre povestea campaniei single player

Respawn Entertainment şi Electronic Arts continuă seria de clipuri promoţionale pentru Titanfall 2, prezentând de acasta dată viziunea echipei producătoare asupra poveştii ce stă la baza campaniei single player din joc.

Titanfall 2 va oferi o companie single player completă, care va spune povestea unui membru al miliţiei, al cărui vis este să devină pilot de titan. Acest lucru se întâmplă atunci când personajul principal este cuplat, din necesitate, cu un titan de clasa Vanguard, în încercarea de a îndeplini o misiune în care pilotul original şi-a pierdut viaţa.

De asemenea, în multiplayer-ul din Titanfall 2, vom întâlni nu mai puţin de şase clase de titani jucabili, fiecare cu propriile funcţii, precum şi un set nou de abilităţi pentru piloţi, opţiuni extinse de personalizare, o selecţie extinsă de arme, alături de un sistem de progresie robust.

Titanfall 2 îşi va face apariţia pe 28 octombrie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4, Xbox One şi PC.

Titanfall 2

Urmărește Go4Games.ro pe Google News