Trilogia BioShock, jocuri gratuite pe Epic Games Store

Autor: Cosmin Aionita | 27.05.2022
Trilogia BioShock, jocuri gratuite pe Epic Games Store
Foto: 2K Games

Epic Games Store continuă să ofere jocuri gratuite pentru PC. De această dată, până pe 2 iunie 2022, puteți revendica nu mai puțin de trei noi jocuri gratuite: întreaga colecție BioShock, ce oferă versiunile remasterizate ale tuturor celor trei jocuri din serie. Odată revendicate, acest titluri vor putea fi descărcate și jucate oricând doriți prin intermediul clientului Epic Games Launcher.

BioShock: The Collection, pachet disponibil gratuit prin intermediul Epic Games Store, oferă BioShock Remastered, BioShock 2 Remastered și BioShock Infinite: The Complete Edition, ce include și cele expansion-uri Burial at Sea.

BioShock: The Collection poate fi descărcat gratuit prin intermediul Epic Games Store, până la data de 2 iunie 2022, accesând acest link https://store.epicgames.com/en-US/bundles/bioshock-the-collection și apăsând butonul marcat “Get”.

Săptămâna viitoare urmează un nou joc gratuit surpriză

Săptămâna viitoare, cei de la Epic Games se pregătesc să ofere în mod gratuit încă un joc pentru PC, numele acestuia fiind păstrat însă drept surpriză. Continuă și campania de reduceri de pe Epic Games Store.

Până atunci însă, puteți revendica titlurile din BioShock: The Collection drept jocuri gratuite până pe 2 iunie 2022, de pe Epic Games Store.

Sursa: Epic Games Store

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

Urmărește Go4Games.ro pe Google News