EA a înregistrat un potențial titlu nou pentru seria FIFA. Cum ar putea să se numească jocurile de fotbal de la EA Sports în viitor?

Autor: Cosmin Aionita | 12.10.2021
EA a înregistrat un potențial titlu nou pentru seria FIFA. Cum ar putea să se numească jocurile de fotbal de la EA Sports în viitor?

Una dintre cele mai importante vești ale săptămânii trecute a fost legată de posibilitatea ca Electronic Arts să renunțe la înnoirea licenței FIFA începând de anul viitor, jocurile de fotbal lansate sub egida EA Sports urmând să poarte un nume diferit.

Informația a fost confirmată chiar de către Cam Weber, managerul general al grupului EA Sports:

Privind spre viitor, luăm în considerare ideea de a redenumi jocurile de fotbal realizate de EA Sports.

Deja exista un titlu nou pentru viitoarele jocuri de fotbal EA Sports?

Ei bine, se pare că EA chiar joacă tare în negocierile cu FIFA (înțelegerea în vederea folosirii licenței forului internațional va expira la finalul anului viitor), Polygon relatând că publisher-ul a aplicat pentru înregistrarea mărcii comerciale “EA Sports FC”. Cererile de înregistrare au fost depuse pe 1 octombrie, atât la Biroul de Proprietăți Intelectuale din Regatul Unit al Marii Britanii, cât și la instituția echivalentă a Uniunii Europene, domeniul de încadrare a mărcii fiind “computer game software”.

În aceste condiții, pare din ce în ce mai plauzibilă teoria conform căreia FIFA 22 a fost ultimul joc de fotbal realizat de EA Sports care a purtat denumirea oficială a forului internațional ce conduce destinele sportului-rege la nivel mondial.

Eventuala pierdere a dreptului de a folosi denumirea FIFA nu ar afecta restul licențelor deținute de EA Sports. Compania are peste 300 de parteneriate pentru a putea include în joc peste 17 000 de fotbaliști, peste 700 de echipe, 100 de stadioane și peste 30 de ligi licențiate de pe tot globul. Creațiile celor de la EA Sports vor rămâne singurele jocuri video ce vor include licențele oficiale pentru competiții precum UEFA Champions League, UEFA Europa League, CONMEBOL Libertadores, Premier League, Bundesliga sau LaLiga Santander.

Sursa: PC Gamer

Urmărește Go4Games.ro pe Google News