Iată cum arată F1 22 cu Ray Tracing. Cerințe de sistem și primele secvențe din versiunea de PC

Autor: Cosmin Aionita | 10.05.2022
Iată cum arată F1 22 cu Ray Tracing. Cerințe de sistem și primele secvențe din versiunea de PC
Foto: Electronic Arts / Codemasters

Colegii de la Compusemble au avut posibilitatea de a testa o versiune preliminară a jocului F1 22, dezvăluind că noul titlu al studioului Codemasters va oferi o implementare aproape completă de efecte Ray Tracing. Astfel, F1 22 va include reflexii, umbre, ambient occlusion și reflexii ale suprafețelor transparente, toate redate cu ajutorul tehnicilor de Ray Tracing.

În plus, pentru a oferi un nivel satisfăcător al performanțelor cu toate aceste efecte activate, F1 22 va include și suport pentru tehnologia DLSS (Deep Learning Super Sampling) de la NVIDIA. De altfel, și lista de cerințe de sistem pentru F1 22, pe care o puteți consulta în continuare, pare a fi pe măsura pretențiilor grafice.

F1 22 – cerințe de sistem

Cerințe minime:

  • OS: Windows 10 64-bit (versiunea 1909 sau mai recentă)
  • Procesor: Intel Core i3-2130 sau AMD FX 4300
  • Memorie RAM: 8 GB
  • Video: NVIDIA GeForce GTX 1050 Ti sau AMD RX 470 | pentru Ray Tracing: GeForce RTX 2060 sau Radeon RX 6700 XT
  • DirectX: versiunea 12
  • Conexiune la Internet de tip Broadband
  • Stocare: 80 GB disponibili
  • Sunet: dispozitiv compatibil cu DirectX

Sistem recomandat:

  • OS: Windows 10 64-bit (versiunea 1909 sau mai recentă)
  • Procesor: Intel Core i5 9600K sau AMD Ryzen 5 2600X
  • Memorie RAM: 16 GB
  • Video: NVIDIA GeForce GTX 1660 Ti sau AMD Radeon RX 590 | pentru Ray Tracing: GeForce RTX 3070 sau Radeon RX 6800
  • DirectX: versiunea 12
  • Conexiune la Internet de tip Broadband
  • Stocare: 80 GB disponibili
  • Sunet: dispozitiv compatibil cu DirectX

F1 22 este așteptat pe 1 iulie 2022 pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S, PlayStation 4, Xbox One și PC (prin EA App, Origin, Steam și Epic Store).

F1 22
Foto: Electronic Arts / Codemasters

Sursa: Compusemble, Steam

Urmărește Go4Games.ro pe Google News