Forza Motorsport 7 – cerinţe de sistem

Autor: Cosmin Aionita | 26.06.2017
Forza Motorsport 7 - cerinţe de sistem

Forza Motorsport 7 a fost dezvăluit la E3 2017, titlul produs de Turn 10 Studios fiind prezentat drept unul dintre cele mai avansate jocuri ce vor rula în rezoluţie 4K nativă şi 60 de cadre pe secundă pe noul Xbox One X. De asemenea, a fost confirmat faptul că Forza Motorsport 7 va primul titlu „complet” al subseriei Motorsport ce va fi lansat, concomitent cu consolele Xbox, şi pe PC-urile echipate cu Windows 10.

La doar câteva zile după acest anunţ, pagina oficială de Windows Store a jocului a fost adusă la zi, dezvăluind cerinţele de sistem oficiale pentru Forza Motorsport 7:

Cerinţe minime:
• OS: Windows 10 64-bit
• DirectX: DirectX 12 (Hardware Feature Level 11)
• Procesor: Intel i5-750 2.67 GHz
• Memorie RAM: 8 GB
• Placă video: NVIDIA GT 740, NVIDIA GTX 650 sau AMD R7 250X
• Memorie video: 2 GB

Sistem recomandat:
• OS: Windows 10 64-bit
• DirectX: DirectX 12 (Hardware Feature Level 11)
• Procesor: Intel i5 4460 3.2GHz
• Memorie RAM: 8 GB
• Placă video: NVIDIA GTX 670 sau NVIDIA 1050 Ti
• Memorie video: 4 GB

Forza Motorsport 7 este aşteptat pe 3 octombrie 2017, în versiuni pentru Xbox One (cu suport pentru Xbox One X) şi PC (Windows 10).

Urmărește Go4Games.ro pe Google News