Age of Empires IV anunţat oficial, alături de remasterizări pentru Age of Empires II şi III

Autor: Cosmin Aionita | 24.08.2017
Age of Empires IV anunţat oficial, alături de remasterizări pentru Age of Empires II şi III

Microsoft a susţinut, cu ocazia Gamescom 2017, o prezentare dedicată seriei de jocuri de strategie în timp real Age of Empires. Astfel, am putut afla că Age of Empires: Definitive Edition, ediţia remasterizată a primului joc din serie, îşi va face apariţia în această toamnă, pe 19 octombrie 2017, în exclusivitate pentru PC-urile echipate cu Windows 10, prin Windows Store.

Însă primul titlu Age of Empires nu va fi singurul care va beneficia de acest „tratament de intinerire”, atât Age of Empires II, cât şi Age of Empires III urmând să primească propriile remasterizări de tipul Definitive Edition. Mai multe detalii despre acestea vor fi anunţate în curând.

Însă probabil cea mai importantă veste livrată prin intermediul acestei prezentări a fost dezvăluirea celui de-al patrulea joc al seriei, Age of Empires IV urmând să fie dezvoltat de Microsoft în parteneriat cu studioul Relic Entertainment (specialişti ai genului, realizatori ai unor titluri precum cele din seriile Homeworld, Warhammer 40,000: Dawn of War sau Company of Heroes).

Urmărește Go4Games.ro pe Google News