Trei adolescenți, acuzați de terorism după ce au încercat să distrugă o clădire în Minecraft

Autor: Adrian Popa | 24.11.2020
Trei adolescenți, acuzați de terorism după ce au încercat să distrugă o clădire în Minecraft
Foto: Profimedia Images

Trei adolescenți au fost arestați după ce au pus la cale, printre altele, un plan pentru a arunca în aer o clădire din jocul video Minecraft.

Cei trei minori, toți în vârstă de 14 ani, sunt acuzați de terorism și de faptul că s-au antrenat pentru a susține activități teroriste.

Potrivit autorităților, adolescenții sunt susținători ai ideilor anarhiste și s-au documentat pe internet în legătură cu modul în care pot fi realizați explozibili. Cei trei s-ar fi antrenat și într-o casă abandonată, într-o mlaștină și pe șantiere de construcții. Mai mult, elevii au lipit pliante în apropierea orașului din Siberia din care sunt, Kansk, în care își arătau susținerea pentru Azat Miftakhov, un matematician aflat în închisoare după ce a fost acuzat de promovarea ideilor anarhiste.

Citește și: Când se lansează Minecraft cu RTX şi ce aduce nou

Tânărul așteaptă încă să fie judecat, la un an și jumătate după ce a fost reținut. Miftakhov este acuzat și de vandalizarea unei clădiri care aparține partidului aflat la putere, Rusia Unită.

Pliante lipite pe clădirea FSB

Adolescenții au fost reținuți după ce au vrut să arunce în aer o clădire a Federal Security Service (FSB), cel mai important serviciu de informații din Rusia, pe care au construit-o în Minecraft. Autoritățile au aflat mai multe detalii despre planurile băieților după ce le-au confiscat telefoanele.

Cei trei ar fi lipit pliante și pe o clădire reală a FSB. Mai mult, autoritățile susțin că au descoperit explozibili asupra băieților atunci când au fost reținuți, în iulie.

Citește și: Un băiat de 11 ani a ucis o fetiță de 9 ani care l-a învins într-un joc online

Doi dintre suspecți au pledat vinovați și se află acum în arest la domiciliu.

Al treilea suspect, care s-a declarat nevinovat, se află în arest de șase luni. Adolescentul riscă să petreacă 10 ani în închisoare dacă este găsit vinovat.

Sursa: Newsweek

Urmărește Go4Games.ro pe Google News