Un tată a avut nevoie de 13 ore și opt ecrane pentru a comanda un PS5 pentru fiul lui

Autor: Adrian Popa | 20.11.2020
Un tată a avut nevoie de 13 ore și opt ecrane pentru a comanda un PS5 pentru fiul lui
Foto: Shutterstock

Stephen Hill, din Walsall, Anglia, a folosit opt ecrane pentru a reuși să pună mâna pe o consolă video PS5. Bărbatul a avut nevoie de 13 ore pentru a reuși să comande dispozitivul mult dorit, pentru fiul lui de opt ani.

Hill a folosit un laptop, un smartphone, cinci tablete iPad și un PC. Bărbatul a intrat, de pe fiecare dispozitiv, pe mai multe magazine online care vindeau consola, iar apoi a început să dea reîmprospătare pe pagini. Abia după 13 ore a reușit să plaseze o comandă pentru dispozitivul Sony.

Stephen a fost ajutat de soția lui Emma. Cei doi au reușit să cumpere și o consolă Xbox Series X pentru fiul lor de șase ani, care suferă de autism. Acest dispozitiv a fost finanțat în mare parte de o fundație, numită Family Fund, care ajută familiile care au copii cu dizabilități.

„Cererea pentru ambele console a fost ridicată, dar am fost determinat”, a declarat Hill, în vârstă de 39 de ani. Din fericire pentru cei doi soți, fetița lor de șapte ani nu este pasionată de jocurile video.

Primele informații despre vânzările PS5 și Xbox Series X/S

Singurele cifre de vânzări pentru noile console de la Sony și Microsoft au venit din Japonia.

Potrivit publicației Famitsu, Sony a vândut, în primele patru zile, 118.000 de unități PS5, iar Microsoft a livrat 21.000 de unități Xbox Series X/S în primele șase zile.

Cel mai popular joc a fost Spider Man: Miles Morales (PS5), cu 18.640 de unități vândute.

Sursa: Birmingham Mail, Famitsu

Urmărește Go4Games.ro pe Google News