VIDEO: Tânăra care își domină adversarii în CS:GO deși joacă cu o singură mână

Autor: Adrian Popa | 16.12.2020
VIDEO: Tânăra care își domină adversarii în CS:GO deși joacă cu o singură mână
Foto: captură de ecran

Un clip video cu o tânără de 22 de ani care își „distruge” adversarii în jocul video CS:GO a devenit popular pe internet după ce a fost publicat pe platforma Reddit.

Kika Martins, care are contul „xirilikika” pe Twitch, joacă foarte bine CS:GO deși folosește mouse-ul și tastatura cu o singură mână. În timp ce degetele ei stau pe tastele WASD, Kika controlează mouse-ul cu antebrațul. Atunci când trage în adversari, Martins își mută repede degetele de pe taste pe butoanele mouse-ului.

În clipul video se vede cum tânăra împușcă în cap un adversar folosind pistolul Desert Eagle. La scurt timp după aceea mai elimină un adversar.

I was playing against a one-handed woman and this happened from r/GlobalOffensive

Potrivit informațiilor postate pe canalul său de Twitch, Martins a suferit un accident vascular cerebral pe când era copil. În urma incidentului, tânăra a rămas cu o parte din corp paralizată.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Kika Martins (@xirilikika)

Ca multe alte persoane cu dizabilități, Kika a trebuit să se adapteze și se descurcă foarte bine deși își poate folosi o singură mână. Tânăra spune că și-a descoperit abia recent pasiunea pentru jocuri video, în special pentru CS:GO.

Ne puteți urmări și pe pagina oficială de Facebook!

CITEȘTE ȘI:

Cum a slăbit o femeie gamer 68 de kilograme într-un an

Un gamer care a suferit o criză epileptică a fost salvat de o fată aflată la 8.000 de km distanță

Echipa profesionistă 100 Thieves parăsește scena de CS:GO

Urmărește Go4Games.ro pe Google News