Trebuie să recunoaștem că Mario este, fără urmă de îndoială, “calul de povară” al celor de la Nintendo. Pe lângă propriile aventuri, fie ele 2D sau 3D, câteodată numele instalatorului italian este adăugat unui joc cu un subiect total diferit, în speranța că și acel titlu va deveni un succes comercial. Din această cauză, în ciuda aspectului său pipernicit, Mario a devenit, de-a lungul timpului, vedetă de fotbal, golf, participant la Olimpiadă sau chiar un soi de soldat XCOM, într-o luptă cu eternii iepuri nebuni. Iar acum Mario devine un veritabil Jannik Sinner în Mario Tennis Fever, pe Nintendo Switch 2.
Și asta pentru că, deși rămâne un joc arcade 100%, Mario Tennis Fever împrumută surprinzător de multe elemente din sportul real. Complexitatea sa merge un pic peste ce te-ai aștepta de la un joc în care un Mario bebeluș descoperă că are talent la tenis: ai la dispoziție mai multe tipuri de lovituri, de la backhand, forehand, la lob și slice. Sunt atât de multe încât cele patru butoane principale ABXY nu sunt suficiente pentru fiecare tip de lovitură, existând lovituri care se executa prin combinații sau cărora le pot fi atribuite shortcut-uri prin intermediul meniului de settings.
Peste toate însă sunt loviturile Fever, parabile cu greu, și care, în funcție de tipul de rachetă folosit, pot crea diferite elemente perturbatoare în terenul adversarului. Aici își intră cu adevărat în drepturi latura arcade a jocului, existând rachete care pot crea mini incendii în jumătatea opusă, capabile să pârlească un pic oponenții, rachete care îi îngheață, care duc la apariția de furtuni, de bălți de noroi, șocuri electrice și câte și mai câte. Iar când jocul începe să “extindă” regulile tenisului cu terenuri aflate în continuă schimbare, gheață care înlocuiește zgura sau tot felul de elemente care n-au nimic de-a face cu sportul real, începe să apară un veritabil haos, în sensul bun, greu de stăpânit, dar plăcut atunci când devii suficient de bun.
Dacă tot ce v-am povestit în paragrafele anterioare pare un pic descurajant pentru un începător, nu vă faceți griji. Mario Tennis Fever beneficiază de un tutorial extins, prezentat sub forma unui mod de joc Adventure bazat pe poveste. Da, ați citit bine, poveste într-un joc cu tenis. Se face că, după un efort comun de a o salva pe prințesa Daisy, Mario și Luigi sunt transformați în… bebeluși. Și, nici nu vă puteați imagina o asemenea întorsătură de situație, singura lor șansă de a reveni la normal este… să învețe tenis!
Astfel, prima parte a acestui mod adventure se desfășoară la academia de tenis, unde, cu ajutorul unor mini-games, meciuri de antrenament și quiz-uri teoretice, cei doi evoluează de la stadiul de “fac caca-n scutece” la cel de elev eminent, specialist în ale rachetei de tenis. Unele mini-joculețe sunt mai inspirate decât celelalte, cu foarte puține excepții meciuri de antrenament sunt la îndemănă și, în general, această porțiune a jocului te învață cum să joci. Mă așteptam ca dobândirea diplomei de “bebe Sinner” să pună punct modului Adventure, dar nu e chiar așa.
Dimpotrivă, cei doi eroi, bebeluși cum sunt, pleacă apoi într-o altă aventură, se confruntă cu Bowser, cu nelipsiții Wario și Waluigi, li se alătură Donkey Kong, prințesele Peach și Daisy și, după mai multe secvențe de explorare și lupte cu diferiți boși, ajung să-și simtă din nou mustățile de sub nasuri. Ce încerc să spun este că Nintendo putea să nu-și bată capul cu acest mod de joc, de vreo 4 ore în total, dar a făcut-o. Și nu este tocmai rău.
Pe același principiu, în Mario Tennis Fever găsiți și niște turnuri cu provocări (de la câștigarea unor meciuri aparent banale și până la aplicarea a tot felul de modifiere pentru a schimba regulile jocului), pe care le puteți aborda fie single, fie în mod co-op. Încă câteva ore de joc, care puteau, la fel de bine, să lipsească.
Iar apoi, bineînțeles, aveți modurile caracteristice sportului din care se inspiră Mario Tennis Fever: meciuri separate, cu tot felul de reguli, turnee la simplu sau dublu cu diferite niveluri de dificultate, multiplayer și multe altele. Cert este că jocul oferă surprinzător de mult conținut, atât single player, cât și multiplayer local sau online, suficient cât să-l transforme într-un potențial hit la petreceri. Sigur, nu va fi Wii Sports, însă nu subestimați niciodată farmecul lui Mario.
Bineînțeles, vizual este realizat fix cum te-ai aștepta să fie un joc cu Mario: personaje simpatice, drăguțele (chiar și cele negative), și terenuri dinamice din punct de vedere vizual, pline de culoare și viață. Totul comentat de Talking Flower, ale cărei replici însă tind să se repete prea mult și, până la urmă, să devină enervante. Mai ales în condițiile în care, vă spuneam, numeroasele moduri de joc, cupe și reguli ascund deblocarea a numeroase personaje jucabile, precum și a unor noi tipuri de rachete Fever.
Culmea este că statisticile acestor personaje, punctele lor forte și slabe, chiar se simt pe teren, unde cu Donkey Kong trebuie să adopți alte strategii față de Mario, spre exemplu, pentru a câștiga. Iar aceste înclinații se simt, poate și mai bine, când întâlnești aceste personaje drept adversari.
Mario Tennis Fever are cam tot ceea ce îi trebuie unui joc arcade de tenis: control ușor de înțeles la început, pe care ajungi să-l stăpânești doar după ore întregi de experiență, personaje simpatice jucabile destul de diferite între ele, numeroase rachete sau reguli care pot schimba în întregime regulile jocului și multe, ba chiar neașteptat de multe, moduri de joc.
Fanii sportului real nu ar trebui însă să se aștepte la un simulator serios de tenis, după cum nici fanii uzuali ai jocurilor cu Mario nu ar trebui să se aștepte la o aventură convențională cu instalatorul italian. Aceste din urmă aspecte, alături de prețul cam piperat, mă fac să nu pot recomanda Mario Tennis Fever chiar pentru toată lumea. Dar, dacă ai lucruri în comun cu tenisul și ești fan înrăit Mario, nu ar trebui să ratezi acest joc.
