Mario Golf Super Rush Review: mai bun decât un Golf luat de la samsari

Autor: Cosmin Aionita | 05.07.2021
Mario Golf Super Rush Review: mai bun decât un Golf luat de la samsari
Foto: Nintendo

Golful nu a fost niciodată un sport popular în Europa, cu excepția Irlandei, unde există terenuri la tot pasul și se practică la greu. Și, totuși, într-un top al popularității, raportat la numărul de fani și practicanți, golful este pe un loc 10, la nivel mondial. Iar Mario Golf: Super Rush continuă subseria dedicată golfului, după Toadstool Tour (apărut în 2003) și mai recentul Mario Golf: World Tour de pe 3DS (2014).

Mario Golf Super Rush

Recunosc că am jucat, începând cu celebrul HC sau CIP, toate jocurile sportive, ba chiar de multe ori am învățat regulile din fotbalul american sau cel australian din jocuri. Nici golful nu face excepție. De-a lungul timpului, seria Mario a încercat să scoată în evidență câteva sporturi și le-a ieșit de minune celor de la Nintendo, fie că a fost vorba despre Olimpiadă, golf, tenis, baseball, ba chiar și fotbal, în superbul Super Mario Strikers, de GameCube.

Din 2014 lucrurile s-au schimbat. Dacă în bine sau spre rău, rămâne la latitudinea jucătorului, Nintendo încearcând pe Switch să revizuiască și să renoveze conceptele care au avut succes.

Mario, Donkey Kong, cine va fi Tiger Woods?

Recunosc că până să încep modul carieră – Golf Adventure –, i-am ales repede pe Mario, pe Yoshi cel roz, apoi pe neîndemânaticul, dar puternicul, Donkey Kong și am zis să dau la găuri, cum spun jucătorii de golf. De ce să nu joci golf adevărat, asta ar fi întrebarea unora, la care eu le răspund imediat: de ce nu joci tu în Premier League, sau măcar în Championship ori în Conference. Ar fi o performanță s-o faci și în Sunday League.

Este o întrebare care ar avea și mai puțin sens astăzi, mai ales atunci când vorbim despre jocuri. La începuturi, Mario Golf era un joc simplu, cu personaje Nintendo. Dar noul Mario Golf: Super Rush este un titlu puțin exagerat, animat foarte bine, cu o lume diferită a sportului în care dai peste tot de personajele Nintendo, în ținute sportive.

Și în Mario Golf, după ce ai lovit, trebuie să sprintezi (sau, cum zice Victor Pițurcă, “șprint”), pentru a ajunge înaintea adversarilor la locul unde s-a dus mingea. Și asta nu este tot, dacă alegi modul XC Golf, atunci trebuie să te urci pe munți sau să te ajuți de tornade pentru a ajunge pe un vârf înalt. Pe tot acest drum, strângi bănuții din lumea lui Mario, te ferești de fel și fel de obstacole, care te mai și aruncă în aer, dar nu te omoară. Tiger Woods nu a ajuns așa cel mai performant jucător de golf din lume, dar cu Mario, Donkey Kong sau Luigi, o poți face tu.

Mario Golf Super Rush

Mario Kart, dar pe jos

Tot jocul este orientat spre creșterea mizei competitive. Battle Golf, cel mai competitiv mod, te pune să concurezi într-o sală cu nouă găuri, unde prima persoană care a reușit să trimită trei mingi la gaură, câștigă. Da, așa se numește procedeul, să trimiți la gaură mingea. Este super distractiv, iar meciurile se pot schimba în câteva secunde, ca o rundă bună de Mario Kart. Dar pe terenurile tradiționale cu 9 sau 18 găuri, varianta Super Rush este preferata mea. Este fix ca un Mario Kart, dar unde alergi, nu te ajuți de niciun bolid, ci doar de o bară de rezistență și de celebrul L, care-ți dă viteze mai mari decât ale lui Usain Bolt.

Puteți juca Mario Golf: Super Rush fie cu butoanele tradiționale de pe consola Switch Lite, fie folosind joy-con-urile, care pot fi atașate și la consola clasică, dar și la modelul Lite. A doua variantă este cu siguranță mai distractivă atunci când jucați multiplayer, cu prietenii.

Modul single player este o aventură interesantă de golf, în care vă alegeți un avatar Mii (vă mai aduceți aminte de Miitopia?), într-o serie de turnee, pentru a învăța intrările și ieșirile jocului și pentru a debloca toate achievement-urile. Aici apare și un dezavantaj: nu înțeleg de ce în modul Adventure nu poți folosi personajele clasice Nintendo, ci doar pe cele Mii.

Mario Golf Super Rush

Golf inventiv, upgrade-uri și rapiditate

Regulile se schimbă la fiecare rundă – există speed-golf, unde loviturile sunt la fel de importante precum timpul pe care îl petreceți alergând după minge; golf cross-country, unde trebuie să te descurci cu pericole, cum ar fi nori uriași furioși, iar mingea sare din toate obstacolele; în deșert, unde trebuie să terminați runda, înainte de a rămâne fără apă.

În mod normal, jocurile de golf din viața reală sunt destul de lente. Mario Golf: Super Rush, după cum sugerează chiar și numele său, îți schimbă percepția. Cele mai multe dintre aceste moduri implică alergarea pe jos după minge, ca-ntr-o cursă atletică, plus gestionarea unui mic contor de rezistență în partea de jos a ecranului. Aceasta este marea invenție din Super Rush, principala schimbare pe care o face întreaga idee a jocului video de golf, chiar dacă, așa cum spuneam, golful este în mod fundamental un joc în care trebuie să ai multă răbdare.

Totuși, sprintul după mingea ta nu este foarte distractiv, ar putea spune haterii sau jucătorii de golf din viața reală. Personajul meu pare de multe ori că se dă cu patinele pe gheață, nu aleargă și nici nu sare ca-ntr-un joc clasic Mario, iar contorul de rezistență îmi spune că sportivul meu se epuizează prea repede.

Mario Golf Super Rush

Distractiv, dar cu un mod Adventure mediocru

Există și posibilitatea de a juca golf standard în Super Rush, chiar dacă beneficiați de o super-putere, după câteva lovituri bune. Doar cu Donkey Kong am reușit să lovesc din prima și să dau direct la gaură. Există un mod special, pe care-l veți descoperi foarte ușor, pentru că meniul din jocurile Mario este foarte prietenos. Dar m-am simțit foarte bine în Mushroom Kingdom, fără efecte sonore enervante și alți jucători dubioși.

Battle Golf este un mod bun, iar gama de opțiuni multiplayer online și locale Super Rush, precum și controlul simplu îl fac o opțiune bună pentru distracția într-o vară super călduroasă.

Mario Golf Super Rush

Modul Golf Adventure este plin de personaje misterioase, cu care jucătorul poate vorbi, dar dialogul este super plictisitor: în principal, împărtășesc sfaturi sau își exprimă gândurile despre vreme. Au dispărut înfloririle creative din Super Mario Odyssey sau Paper Mario: The Origami King, ambele excepționale când vine vorba despre dialoguri. După ce am vorbit cu câteva zeci dintre aceste personaje, am decis să nu mai vorbesc cu ei, decât dacă trebuia să obțin permisiunea de a participa la o competiție de golf.

Recunosc că am jucat cam toate jocurile de golf, fie pe PC sau console, dar Mario Golf: Super Rush, chiar dacă nu este realist, rămâne bun, estetic, plăcut și simplu. Nu este neapărat un joc de golf satisfăcător când vine vorba să-l parcurgi de unul singur, așa că luați-vă prietenii la întrecere și vedeți cine dă mai bine la gaură.

Mario Golf Super Rush
Părţi pozitive
  • un joc accesibil, cu câteva moduri super-distractive și frenetice, foarte bun pentru cei care vor să învețe primele noțiuni de inițiere în golf
  • alegere excelentă de personaje și terenuri foarte bune pentru universul Mario
  • suport complet de multiplayer, foarte stabil
  • modurile Speed Golf și Battle Golf, foarte distractive
Părţi negative
  • nu pare să aibă suport pentru amiibo, precum alte jocuri Nintendo
  • penalizări de timp de neînțeles, de cele mai multe ori
  • poveste mediocră și fără sens
  • dialoguri plictisitoare
Urmărește Go4Games.ro pe Google News