The Last of Us a devenit cel mai vizionat show de pe HBO Max în Europa

Autor: Cosmin Aionita | 09.05.2023
The Last of Us a devenit cel mai vizionat show de pe HBO Max în Europa
Foto: HBO

Serialul The Last of Us, realizat de HBO pe baza jocului omonim dezvoltat de Naughty Dog și Sony Interactive Entertainment, a devenit unul dintre cele mai de succes produse din istoria serviciului de streaming HBO Max.

Serialul a ajuns la o medie de 32 de milioane de telespectatori pentru fiecare episod difuzat în Statele Unite ale Americii. Singurele alte show-uri care s-au bucurat de audiențe mai bune au fost sezoanele 7 și 8 din Game of Thrones. Mai mult, The Last of Us a devenit cel mai urmărit show de pe HBO Max în Europa și America de Sud. Datele sunt furnizate chiar de către raportul financiar aferent primului trimestru financiar al companiei Warner Bros. Discovery.

Grație succesului de care s-a bucurat, a fost confirmat faptul că serialul The Last of Us va primi și un al doilea sezon, însă vom mai avea de așteptat până când acesta să fie gata de lansare.

Sunt impresionat, onorat și, să fiu sincer, copleșit de faptul că atât de mulți oameni au vizionat și au format o relație cu această nouă interpretare a călătoriei lui Joel și Ellie. Colaborarea cu Craig Mazin, incredibilele echipe și distribuții de actori și HBO mi-a depășit așteptările. Acum vom avea plăcerea de a repeta experiența cu un al doilea sezon! Din partea tuturor celor implicați la Naughty Dog și PlayStation, vă mulțumim!

– Neil Druckmann, producător executiv al serialului The Last of Us, director de creație al jocului The Last of Us, regizor al jocului The Last of Us Part II

Sunt atât de recunoscător lui Neil Druckmann și celor de la HBO pentru parteneriatul nostru și chiar și mai recunoscător milioanelor de oameni care ni s-au alăturat în această călătorie. Publicul ne-a oferit șansa de a continua și, din postura de fan al personajelor și lumii create de Neil și Naughty Dog, sunt mai mult decât pregătit să mă întorc în acest univers.

– Craig Mazin, conducător al proiectului serialului The Last of Us

Sursa: VGChartz

Urmărește Go4Games.ro pe Google News