Autoritățile britanice nu cred că jocurile Call of Duty pot rula pe Nintendo Switch

Autor: Adrian Popa | 01.03.2023
Autoritățile britanice nu cred că jocurile Call of Duty pot rula pe Nintendo Switch
Foto: callofduty.com

Organizația guvernamentală Competition and Markets Authority (CMA) din Marea Britanie nu este convinsă de parteneriatele recente anunțate de Microsoft pentru a putea cumpăra Activision Blizzard.

Printre altele, compania care deține Xbox a bătut palma cu Nintendo pentru ca jocurile viitoare Call of Duty (CoD) să fie disponibile timp de 10 ani pe consolele companiei japoneze, dacă tranzacția primește undă verde.

CMA a transmis, însă, că jocuri precum Call of Duty nu pot rula nativ în condiții foarte bune pe console precum Switch. Astfel, după portarea acestora, gamerii pierd din calitatea grafică, potrivit sursei citate. Pentru a păstra, aceștia sunt nevoiți să apeleze la servicii de gaming în cloud, care înseamnă costuri suplimentare.

Organizația nu este de acord cu implicarea serviciilor de cloud gaming în acest proces și din alte motive. „Credem că momentan sunt diferențe semnificative între cloud gaming și gamingul pe console (ex.: nevoia de a avea mereu o conexiune la internet pentru a face streaming de jocuri din serviciile de gaming în cloud)”, a transmis CMA. „Mai mult, posibilitatea conectării Switch la un furnizor terț de servicii de cloud gaming nu face consola un competitor mai bun pentru Xbox sau PlayStation pe piața de gaming”, a adăugat organizația.

Președintele Microsoft a vorbit și el despre subiectul CoD pe Switch. „Ne vom asigura că jocurile noastre vor funcționa exact așa cum oamenii se așteaptă, la un nivel tehnic ridicat”, a transmis Brad Smith.

Potrivit unor zvonuri, Nintendo se pregătește să lanseze o versiunea mai puternică de Switch. Acest nou model ar putea rula nativ, în condiții bune, jocuri cu cerințe ridicate.

Microsoft a semnat un contract pe 10 ani și cu Nvidia, prin care se obligă să facă disponibile toate jocurile de Xbox pentru PC în serviciul de gaming în cloud GeForce Now. Este vorba inclusiv despre titlurile deținute de Activision Blizzard, în cazul în care preluarea este finalizată.

Sursa: GamesRadar

Urmărește Go4Games.ro pe Google News