God of War (PC)

| 12.01.2022
God of War (PC)
Foto: Sony Interactive Entertainment
Platforma: PC
Cerinţe minime de sistem: Intel Core i5-2500k, 8 GB RAM, NVIDIA GeForce GTX 960 (4 GB)

God of War pentru PC promite îmbunătățiri grafice față de edițiile pentru console, ior posesorii de PC-uri actualizate pot experimenta aventura lui Kratos în rezoluție 4K nativă, cu posibilitatea de a debloca framerate-ul.

Sunt incluse și o serie de preset-uri grafice și opțiuni pentru a personaliza cât mai amănunțit nivelul vizual și performanța jocului pe PC. Nu în ultimul rând, versiunea pentru PC oferă suport pentru tehnologiile NVIDIA Deep Learning Super Sampling (DLSS), pentru a putea beneficia de performanță sporită fără a afecta vizibil calitatea imaginii, precum și NVIDIA Reflex, pentru a diminua latența indusă de sistem. Pe lângă toate acestea, jocul poate fi afișat și în rezoluții ultra-wide cu aspect ratio de 21:9.

Versiunea pentru PC de God of War poate fi jucată fie cu ajutorul tastaturii și mouse-ului (cu o schemă de control personalizabilă), fie folosind un controller, precum DualShock 4 (PS4) sau DualSense (PS5).

God of War este disponibil în versiune de PC începând cu 14 ianuarie 2022, prin Steam și Epic Games Store.

Părţi pozitive
  • God of War continuă să fie un joc excelent din toate punctele de vedere
  • versiunea de PC este lansată fără probleme tehnice evidente
  • upgrade-urile vizuale există, pentru cei care vor cea mai bună grafică
  • suport pentru tehnologii dedicate pentru PC și rezoluții neconvenționale
Părţi negative
  • grafica nu mai are același impact, fiind clar realizată în limitele PlayStation 4
  • așteptarea pentru o continuare pe PC va fi extrem de lungă
Urmărește Go4Games.ro pe Google News