Call of Duty Vanguard Review: o abordare diferită a celui de-al Doilea Război Mondial?

Putem spune că noul Call of Duty: Vanguard a „picat” într-un moment cam nefavorabil, atât pentru publisher-ul Activision Blizzard, cât și pentru serie în general. Problemele pe care compania le are cu acuzațiile de hărțuiri sexuale și abuzuri asupra angajaților sunt deja de notorietate, iar Call of Duty, după o binemeritată doză de adrenalină oferită de Call of Duty: Modern Warfare (2019), a început din nou să se cam… repete. Un exemplu în acest sens este și faptul că, în acest an, seria se întoarce, din nou, pe câmpurile de bătălie ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Poate că mulți alți jucători care au urmărit evoluția seriei de la primul Call of Duty și până în prezent, nu mi-am putut ascunde un semn de întrebare: oare ce alte momente, nemaivăzute până acum, din această conflagrație mondială vor fi evidențiate în Vanguard? Și asta pentru că, pe parcursul a aproape două decenii de Call of Duty, am senzația că le-am văzut deja pe toate (iar pe unele reciclate de mai multe ori). Ei bine, impresia pe care studioul Sledgehammer Games mi-a lăsat-o este că producătorii au pus problema un pic diferit, concentrându-se nu pe ce porțiuni ale războiului sunt evidențiate, ci pe modul cum sunt acestea prezentate.

Campanie

Astfel, premisa ce stă la baza campaniei din Vanguard îmi aduce aminte mai degrabă de un joc Wolfenstein decât de unul Call of Duty. Războiul este aproape pierdut pentru nemți, iar o grupare separatistă a naziștilor se pregătește să refugieze Reich-ul undeva sub pământ, unde să se refacă și să revină, la momentul oportun, mai puternic ca niciodată. Planul trebuie stopat, iar cu acest obiectiv sunt însărcinați membrii unei grupări de elită, formată din crema armatelor aliate.

Astfel, pe parcursul campaniei, jucătorii au ocazia să se familiarizeze cu fiecare dintre acești eroi, prin intermediul unor misiuni speciale. Acestea reiau bătălii cunoscute ale războiului, prezentate din perspectiva fiecărui protagonist, și pun accentul pe abilitățile speciale caracteristice acestor neînfricați luptători: carismaticul lider britanic de culoare, ce poate da ordine soldaților aflați în subordinea sa; lunetista rusoaică, capabilă să se strecoare rapid prin spații mai strâmte sau să escaladeze pereții verticali mai ceva ca Lara Croft; pilotul de aviație american, greu de ținut în frâu, dar capabil să-și vadă inamicii prin pereți și să-i ochească rapid, încetinind timpul; dar și expertul în explozibili australian, care poate arunca în aer vehiculele inamicilor folosind diferite tipuri de… explozibili.

Nivelurile specifice fiecăruia dintre acești eroi, deși bazate pe evenimente reale din război, nu au mai nimic în comun cu factorul realism. Fiecare dintre ei este un mic Rambo, capabil să doboare armate întregi de unul singur, iar acest gen de abordare poate fi considerată mai puțin autentică și lipsită de respect la adresa sângeroaselor evenimente din cel de-al Doilea Război Mondial. Personal, am încercat să mă rup, pe cât posibil, de realitățile istorice și să percep Vanguard așa cum am făcut-o cu filmele Indiana Jones sau cu seria Wolfenstein.

Și aș fi ipocrit să afirm că nu mi-au plăcut cele 5 – 6 ore ale campaniei single player din Call of Duty: Vanguard, punctate de o serie de secvențe cinematice extinse și bine realizate. În special nivelurile din Stalingrad cu Polina Petrova, lunetista sovietică, personaj ce ar putea beneficia chiar de propriul său joc dedicat în seria Call of Duty.

Multiplayer și Zombies

Pe lângă campania solo, Call of Duty: Vanguard aduce și elementele pentru care, îndrăznesc să o spun, majoritatea jucătorilor revin, an de an, la titlurile acestei serii. Evident, este vorba despre porțiunea multiplayer, atât cu modurile competitive, cât și cu abordarea co-op din modul zombies. Și, luând în considerare succesul pe care această serie îl înregistrează de foarte mulți ani, producătorii au ales să adauge mici îmbunătățiri formulei deja existente, ferindu-se să o modifice substanțial.

Cu alte cuvinte, dacă modurile multiplayer din precedentele jocuri Call of Duty v-au fost pe plac, Vanguard nu are cum să dea greș: include chiar din momentul lansării nu mai puțin de 16 hărți bine realizate, alături de alte patru hărți dedicate unui nou mod de joc: Champion Hill. Acest mod nou pare că înglobează elemente din mai multe genuri de shootere multiplayer, echipele confruntându-se pe hărți de tip arenă, relativ restrânse, cu posibilitatea de a cheltui banii câștigați, între runde, pe upgrade-uri sau vieți suplimentare.

De asemenea, jucătorii au ocazia de a selecta genul de bătălie multiplayer pe care o preferă folosind noua setare de Combat Pacing: Tactical prioritizează modurile de joc mai lente, cu mai puțini jucători, în timp ce Blitz te aruncă în meciuri mai aglomerate și frenetice, cu mai mulți jucători, iar Assault încearcă să găsească un echilibru între celelalte două opțiuni. În rest, lucrurile vor fi extrem de familiare jucătorilor de Call of Duty, cu tone de arme și upgrade-uri ce pot fi deblocate avansând în nivel, alături de numeroase skin-uri pentru personaje.

Modificări mai importante, și nu neapărat în bine, au fost aduse componentei co-op Zombies. Mai exact, dacă ești un începător în ale morților vii naziști, structurarea modului Zombies s-ar putea să fie ceva mai logică și să te ajute să te familiarizezi cu acest gen de joc. Acum ai la dispoziție o hartă de tip HUB din care accesezi, prin intermediul unor portal-uri, diferite provocări ce presupun supraviețuirea în fața morților vii. Problema este că aceste obiective se repetă foarte des, lipsind și progresul narativ cu care jucătorii de Zombies au fost obișnuiți în titlurile precedente ale seriei. Cu alte cuvinte, ce are de oferit Vangaurd reprezintă mai degrabă o inițiere în modul Zombies și mai puțin o evoluție semnificativă pentru jucătorii experimentați.

Prezentare și concluzie

În privința prezentării, putem spune că noul Call of Duty: Vanguard ține sus „stindardul grafic”, neieșind însă în evidență la fel de mult precum a făcut-o Modern Warfare, spre exemplu, acum doi ani. Spre exemplu, Vanguard nu mai include niciun fel de efect vizual bazat pe Ray Tracing, mulțumindu-se să reprezinte totul cât mai spectaculos cu putință, prioritar fiind însă framerate-ul. Astfel, pe lângă obișnuitele 60 de cadre pe secundă, pe consolele de nouă generație se poate urca „ștacheta” până la 120Hz, performanța fiind neașteptat de stabilă, iar sacrificiile grafice mai mici decât mă așteptam.

Totuși, jucând pe PS5, pe parcursul campaniei solo am întâlnit câteva scurte freeze-uri temporare. Acestea au apărut atât pe parcursul porțiunilor de gameplay, cât și în timpul secvențelor cinematice, desincronizând sunetul de imagini. Merită evidențiate și prestațiile actoricești ale unor nume cunoscute precum Laura Bailey sau Dominic Monaghan, care și-au împrumutat atât vocile, cât și aspectul fizic personajelor din joc.

La final, în ciuda impresiei inițiale, nu pot spune că acest Call of Duty: Vanguard mi-a rămas indiferent. Spre surprinderea mea, campania single player a fost mai reușită decât mă așteptam, iar multiplayer-ul se menține la standardele cu care titlurile anterioare ne-au obișnuit (poate mai puțin modul Zombies). Cu alte cuvinte, dacă sunteți un fan Call of Duty, Vanguard nu vă va da pe spate, însă nici nu vă va dezamăgi.