High On Life 2 revine cu aceeași formulă, nu știu dacă câștigătoare ar fi termenul exact care să o descrie, care a consacrat și primul titlu din serie: un shooter first-person plin de culoare, cu arme vorbitoare sarcastice și o lume extraterestră de-a dreptul sărită de pe fix.
Povestea continuă, oarecum, evenimentele din primul High On Life, personajul principal devenind acum un vânător de recompense respectat și realizat. Evident, apare o nouă amenințare, unde protagonistul nostru ghidat de arsenalul său vorbitor trebuie să salveze galaxia de o nouă amenințare, de această dată de o corporație farmaceutică malefică care încearcă să transforme populația în… pastile.
Cursul uzual al unui first person shooter rămâne componenta de bază în ceea ce privește gameplay-ul din High On Life 2, dar își fac apariția și elemente noi, precum posibilitatea de a răspunde replicilor cretinuțe rostite la fiecare pas de armele pe care le mânuiești. Iar înclinația către mobilitate sporită a personajului principal este îmbogățită cu posibilitatea de a te deplasa cu ajutorul unui skateboard, util atât pe parcursul schimburilor de focuri, cât și al luptelor.
Atât timp cât nu ai pretenții narative exagerate, umorul, specific autorilor serie de desene animate Rick & Morty, este omniprezent și aici, ajungând din nou dintr-o extremă într-alta. Însă personajele absurde, cuplate cu replicile interminabile ale armelor, tind să devină obositoare la un moment dat.
Sentimentul este oarecum accentuat și de paleta de culori vibrate folosite, precum și de design-ul excentric atât al anumitor niveluri, cât și al personajelor sau inamicilor. Pe sistemul de test, ale cărui componente sunt enumerate mai jos, High On Life 2 a funcționat fără probleme, fluent, cu toate efectele grafice împinse la maximum, în rezoluție 4K, păstrând însă acel aspect generic al unor jocuri construite cu ajutorul Unreal Engine 5.
La fel ca predecesorul sau, High on Life 2 mizează cam totul pe umorul său scăpat de sub control. Și, atât timp cât acesta funcționează, și secvențele de first person shooter complementează formula într-un mod satisfăcător. Câteodată însă, “prea mult” chiar se dovedește a fi prea mult: trăncănitul armelor devine enervant, iar jocul tinde să devină banal, ba chiar plictisitor. De încercat dacă rămâneți fără alte opțiuni, mai ales dacă aveți Game Pass.
