Marvel’s Spider-Man 2 Review: o continuare bună, dar foarte previzibilă

Să realizezi o continuare, mai ales pentru un joc foarte apreciat de fani, se poate dovedi o sarcină extrem de dificilă. Un astfel de hop au avut de trecut și cei de la Insomniac Games, primul Marvel’s Spider-Man fiind unul dintre cele mai apreciate jocuri de pe PlayStation 4, precum și unul dintre titlurile mele favorite din acea eră. Fie îți propui să revoluționezi complet genul, fie adopți alternativa mai accesibilă, cu adăugiri și îmbunătățiri ale caracteristicilor deja existente în titlul original. Iar Marvel’s Spider-Man 2 se încadrează în a doua categorie.

Mai exact, pe tot parcursul său, am acea senzație de familiaritate cu jocul un pic cam pronunțată: mai mereu poți anticipa ceea ce se va întâmpla, atât în ceea ce privește desfășurarea poveștii, cât și în ceea ce privește gameplay-ul. Oprindu-ne un pic asupra firului narativ, dacă ați urmărit materialele promoționale ale jocului, cam știți la ce să vă așteptați de la Marvel’s Spider-Man 2: îi veți înfrunta atât pe Kraven, cât și pe Lizard și, nu în ultimul rând, pe Venom.

Pur și simplu niciunul dintre acești adversari nu a reprezentat vreo surpriză, fiind dezvăluiți de multișor de echipa de marketing din spatele jocului. Rămâne doar modul în care aceste figuri negative sunt puse în scenă, de multe ori spectaculos, exploziv, cu numeroase secvențe cinematice care se împletesc, armonios, cu porțiunile de gameplay. Cu alte cuvinte: lipsit de surprize, dar foarte bine executat.

Păianjen rău, păianjen bun

Înainte de a intra în câteva detalii specifice legate de gameplay-ul din Marvel’s Spider-Man 2, vă invit să aruncați o privire, încă o dată, asupra preview-ului nostru de tip hands-on. Cam toate impresiile de atunci, strânse după testarea unei versiuni preliminare a jocului, sunt cât se poate de valabile și pentru ediția finală, așa că, pe cât posibil, nu le voi mai repeta.

Un lucru un pic diferit față de marea de jocuri open-world deja disponibile pe piață este modul în care activitățile open-world și misiunile secundare/opționale sunt dezvăluite treptat, pe măsură ce progresezi în povestea principală. Această abordare are atât aspecte pozitive, lăsând impresia că mereu descoperi ceva nou de făcut, dar și o față mai puțin plăcută. Mai exact, de fiecare dată când „încerci ceva nou”, apar mesaje text care te învață cum să joci, ce butoane să apeși, întrerupând acțiunea într-un mod abrupt. Iar genul ăsta de tutoriale apar destul de des, până târziu pe parcursul poveștii principale, sacadând jocul un pic prea mult.

Totuși, trebuie lăudată abordarea celor de la Insomniac Games asupra misiunilor secundare (unele pot fi jucate doar cu unul dintre cei doi eroi). De cele mai multe ori, acestea beneficiază de aceleași „production values” precum cele din povestea principală, cu secvențe cinematice detaliate și propriile mini-fire narative.

În privința luptelor, aminteam și în preview că abilitățile celor doi Oameni Păianjen au fost extinse, atât în ceea ce privește înfruntările corp la corp, cât și în cadrul secvențelor în care este preferată o abordare stealth. Iar dacă posibilitățile oferite de noile web-lines în porțiunile stealth și de abilitățile electrice sau de simbiot în lupte sunt de apreciat, una dintre modificările aduse de Spider-Man 2 m-a cam călcat pe nervi.

Astfel, sistemul de combat direct, împrumutat din seria Batman Arkham și diversificat de Insomniac, a primit o adăugire majoră: anumite atacuri ale inamicilor, marcate cu o aură galben-roșie, nu mai pot fi eschivate și trebuie parate. În schimb, atacurile cu aură alb-albastră nu pot fi parate și trebuie eschivate. Nu contează că Spider-Man este câteodată la metri buni de atacator sau arma acestuia, dacă nu parezi/eschivezi când acesta lovește, vei primi damage. Cuplați această inexactitate cu avalanșa de efecte speciale, particule, luminițe și explozii care apar pe parcursul unei lupte mai intense și obțineți rețeta unor morți nedorite, aurele de diferite culori fiind destul de greu de urmărit în condițiile vizuale descrise mai devreme. Nu ar fi stricat și mai multă originalitate, această mecanică de parare/eschivare fiind folosită de aproape toate jocurile de acțiune lansate în ultimii ani.

Un aspect pe care îl apreciez însă la Spider-Man 2, spre deosebire de alte titluri open world contemporane, este faptul că nu își bate joc de timpul nostru. Mai exact, în funcție de stilul fiecăruia și dificultatea aleasă, povestea principală poate fi dusă la bun sfârșit în aproximativ 20 de ore. Iar dacă doriți să parcurgeți și conținutul suplimentar și, eventual, să deblocați toate trofeele, mai adăugați vreo 10 ore. Decent, mai ales că avem parte de conținut destul de variat, iar grinding-ul este menținut în limite tolerabile.

Ray Tracing ca-n povești și optimizare exemplară

În interviul realizat pe parcursul lunii septembrie, Jeannette Lee, Project Director al jocului, ne promitea că Marvel’s Spider-Man 2 va fi mult mai spectaculos din punct de vedere vizual decât predecesorul său. Iar afirmația este cât se poate de adevărată, realizarea celor de la Insomniac Games fiind foarte bogată în ceea ce privește așa-zisele „set pieces”, cu detalii și efecte speciale din plin.

Având în vedere calitatea acestor secvențe, dar și îmbunătățirile vizuale aduse orașului, acum mai mare, mai dens, mai populat, cu o vegetație mai bogată, pot spune că am rămas plăcut impresionat de atenția arătată de producători pentru optimizarea jocului. În timp ce majoritatea altor titluri se mulțumesc cu două moduri de afișare: Quality și Performance, Marvel’s Spider-Man oferă și opțiuni special gândite pentru monitoarele sau TV-urile cu rate de refresh de 120Hz și VRR.

Mai exact, pe lângă faptul că Insomniac Games a păstrat efectele de reflexii cu Ray Tracing chiar și în modul Performance al jocului, puteți debloca și framerate-ul, depășind de multe ori granița celor 60 de cadre pe secundă. Similar, în modul Quality, puteți opta pentru un framerate constant de 40fps dacă dețineți un astfel de TV, sau aveți opțiunea de a debloca framerate-ul, profitând astfel de capabilitățile VRR și fluidizând suplimentar performanța. Numai laude la acest capitol pentru producători: Insomniac Games a demonstrat că folosirea extensivă a efectelor de Ray Tracing este posibilă pe actuala generație de console, atât timp cât cineva își bate capul și cu optimizarea acestora.

Concluzie

Trebuie să recunosc că, în momentul în care lista de credits se scurgea pe ecran, am avut sentimente contradictorii legate de Marvel’s Spider-Man 2. Pe de-o parte, jocul bifează caracteristicile de bază ale unei continuări, orașul mai mare, mai multe opțiuni de luptă, secvențele mai spectaculoase etc.; pe de altă parte, încă de la început, lasă acea impresie de „cantitate cunoscută”, de previzibil combinat cu lipsă de inovație. Momentele spectaculoase și grafica optimizată exemplar pur și simplu nu sunt suficiente în acest caz, Marvel’s Spider-Man 2 fiind perceput mai degrabă ca o versiune alternativă, extinsă și îmbogățită, a primului joc și nu drept un titlu cu adevărat nou.