:format(webp):quality(80)/https://www.go4games.ro/wp-content/uploads/2023/06/katamari-main-1024x576.jpg) 
Google are o nouă surpriză pregătită pentru utilizatorii de Google Search care sunt și amatori de jocuri video. Cei care tastează „katamari” au acces la un mini-joc.
Acesta apare în partea din dreapta sus a ecranului și este accesat prin apăsarea pe mingea din imagine.
Jocul este unul simplu. Cu săgețile de la tastatură este plimbată o minge „lipicioasă” pe ecran. Aceasta curăță display-ul în zonele prin care trece. De minge se prind cuvinte, imagini și alte elemente afișate pe pagina web.
Nu este prima dată când Google lansează jocuri video în serviciile sale. Compania a creat, în parteneriat cu Muzeul Național de Antropologie din Mexic, jocul The Descent of the Serpent, care le permite utilizatorilor să învețe lucruri noi despre Mesoamerica.
Citește și: Slow Roads este un joc de browser în care te poți relaxa conducând pe Lună sau pe Marte
Google a lansat, de asemenea, o versiune web a faimosului joc arcade Pinball.
Katamari este o franciză japoneză de jocuri video creată de Keita Takahashi și dezvoltată de Bandai Namco Entertainment.
În serie, personajul The Prince/Prințul îl ajută pe tatăl lui, King of All Cosmos/Regele Întregului Cosmos, să recreeze stelele și planetele folosind o minge numită katamari.
Primul titlu din serie a fost Katamari Damacy, lansat pentru PlayStation 2.
Sursa: Kotaku Australia